Interviu inedit cu Irina Begu

Data publicării:
irina begu

Cel mai mic reporter de la Digi24 a avut ocazia să joace tenis cu Irina Begu. Sportiva i-a explicat Mariei de ce iubeşte tenisul, care sunt planurile sale de viitor, dar şi cum a început să practice sportul alb.

Despre cel mai emoţionat moment al carierei sale, Irina Begu povesteşte: „Pot să spun că la şapte ani am jucat primul meu turneu chiar aici în Bucureşti, mai exact la clubul Dinamo şi a fost un meci foarte greu pentru că îmi era foarte greu să ţin scorul. Părinţii mei împreună cu fratele meu stăteau în tribună şi îmi spuneau scorul. Eu am pierdut acel meci, însă a fost o experienţă foarte frumoasă”.

Irina Begu spune că era un copil „mai neastâmpărat, mai agitat”.

„Aveam foarte multă energie şi era foarte greu să mă stăpânească părinţii. Îmi plăcea tot timpul să alerg, să mă caţăr prin copaci”.

Interviul integral în reportajul video.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri