Sari la conținut

Irina Begu a învins-o pe Eugenie Bouchard în primul tur la Madrid

 

Irina Begu (25 ani, 35 WTA) a reușit 6 ași, iar Bouchard (22 ani, 46 WTA) a făcut 4, dar a comis și 9 duble greșeli.

Cele două jucătoare sunt la egalitate în meciurile directe, după ce Bouchard s-a impus cu 6-1, 5-7, 6-2 anul trecut în optimi la Australian Open, notează Agerpres.

Begu a încheiat conturile după două ore și 32 de minute și și-a asigurat un cec de 28.220 de euro și 65 de puncte WTA.

Irina Begu va avea un meci și mai dificil în turul al doilea, cu Garbine Muguruza (Spania), a treia favorită, care a trecut de Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia), cu 6-2, 7-5. Muguruza (22 ani), numărul patru mondial, a câștigat ambele partide cu Begu de până acum.

Alte trei românce au învins duminică în primul tur la Madrid: Simona Halep, a șasea favorită, a dispus de japoneza Misaki Doi, cu 6-0, 6-3, și o va înfrunta pe Karin Knapp (Italia), Patricia Țig a trecut cu 6-3, 4-6, 6-2 de rusoaica Daria Kasatkina și o va întâlni pe americanca Sloane Stephens, iar Sorana Cîrstea a dispus cu 6-4, 6-3 de sârboaica Jelena Jankovic, urmând să joace cu Danka Kovinic (Muntenegru). Monica Niculescu a fost întrecută de americanca Louisa Chirico în două seturi, cu 7-5, 6-1.