Sari la conținut

Irina Begu și Andreea Mitu merg mai departe în turneul feminin de la Madrid

Irina Begu a învins-o în primul tur pe sportiva japoneză Kurumi Nara, numărul 52 mondial, scor 7-6 (6), 6-1. Meciul a durat o oră şi 29 de minute. Românca o va întâlni în runda următoare pe jucătoarea care se va impune în meciul Flavia Penneta (Italia, 26 WTA) - Andrea Petkovici (Germania, 11 WTA). Premiul pentru participarea în turul doi la Madrid este de 27.460 de euro şi 65 de puncte WTA. Într-o declarație pentru Digi24 ea a recunoscut că a avut un debut de meci dificil, dar a recuperat pe final:

În ceea ce o priveşte Andreea Mitu, ea a reuşit o victorie lejeră în calificări şi a ajuns pe tabloul principal. Andreea Mitu trece prin cea mai bună perioadă a carierei și după victoria din Fed Cup contra lui Eugenie Bouchard a reușit sâmbătă să ajungă pentru prima oară pe tabloul principal al unui turneu Premier Mandatory. Mitu, care are 23 de ani și ocupă locul 100 WTA, va juca în primul tur al concursului de la Madrid.

Românca a învins-o în ultimul meci din calificări pe Richel Hogenkamp, din Olanda, locul 123 mondial, în două seturi, 6-0, 7-6. Andreea și-a adjudecat primele 10 game-uri ale disputei, apoi adversara sa a revenit și a condus cu 5-4 în setul al doilea, scrie digisport.ro.

Victoria este cu atât mai meritorie cu cât Andreea Mitu este alergică la polen și a mărturisit, într-un interviu acordat imediat după meci, că a avut probleme din această cauză în timpul meciului și nu mai vedea unde trimitea mingea, transmite corespondentul Digi24 la Madrid, Ciprian Bălțoiu.

În ceea ce o priveşte pe Alexandra Dulgheru, care avea o confruntare grea cu Ana Ivanovici, nr 7 mondial, jucătoarea din România a abandonat în setul decisiv, din cauza unei recidive a unei accidentări mai vechi, după ce românca îi luase primul set cu 6 la 2, iar setul al doilea se încheiase strâns, cu 7 la 6 pentru Ivanovici. Dulgheru a abandonat când în setul decisiv era 4 la 0 pentru Ivanovici.

Monica Niculescu, locul 61 WTA şi a cincea favorită, a avut un meci extrem de dificil împotriva Marinei Erakovici, din Noua Zeelandă. În cele din urmă, românca a fost învinsă, sâmbătă, de neo-zeelandeza Marina Erakovici, scor 2-6, 7-6 (8), 6-3. Erakovici, locul 82 WTA, s-a impus în două ore şi 37 de minute.