Sari la conținut

ISU a dat avizul pentru ca Arena Naţională să fie deschisă

Este ultimul pas pentru ca stadionul să poată fi redeschis. Certificatul de agrement a sosit la sediul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov. Acesta se referă la acoperişul Arenei Naţionale, acesta fiind şi motivul pentru care stadionul a fost închis.

Certificatul de agrement atestă rezistenţa acoperişului în cazul unui incediu puternic.

Cei de la ISU au dat documentul pentru care oficial Arena Naţională poate fi deschisa oficial pentru orice eveniment. Cei de la ISU mai susţin că au verificat atât acoperişul stadionul, dar au verificat si alte modificări care au fost făcute în interiorul stadionului în ceea ce priveşte caile de acces, dar şi alte rute de securizare pentru spectatori.

Primul meci care se va disputa pe arena care e închisă de la jumătatea lui noiembrie 2015 va fi Steaua - ASA Tg. Mureș, din etapa a 5-a a play-off-ului Ligii 1.

E posibil ca Dinamo să solicite și ea să evolueze pe Arena Națională pe 30 martie, în etapa a 4-a, când joacă pe teren propriu cu Astra. În condițiile în care a dorit să dispute acolo meciul cu Pandurii, sunt șanse mari să vrea același lucru pentru duelul cu actualul lider al Ligii 1.