Jucătorii Stelei din 1986, sărbătoriți la 30 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni

Data publicării:
Jucatori Steaua 1986 festivitate 30 de ani castigare Cupa Campionilor Europeni agerpres 8594987

 

Foto: Agerpres

Helmuth Duckadam, Miodrag Belodedici, Adrian Bumbescu, Ilie Bărbulescu, Gavril Balint, Ladislau Boloni, Mihail Majearu, Marius Lăcătuș, Anghel Iordănescu, Marin Radu II, Anton Weissenbacher, Tudorel Stoica și Emeric Ienei au primit din partea Clubului Sportiv al Armatei Steaua câte o diplomă de excelență și un trofeu replică a Cupei Campionilor Europeni.

De la festivitate au lipsit foștii jucători Victor Pițurcă, Ștefan Iovan și Dumitru Stângaciu, toți aflați în străinătate la echipele pe care le antrenează.

Cei prezenți au ținut un minut de reculegere în memoria fostului jucător Lucian Bălan și a fostului președinte al secției de fotbal a clubului Steaua, Ion Alecsandrescu, ambii decedați în ultima perioadă, notează Agerpres.

La eveniment au asistat premierul Dacian Cioloș, ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc și ministrul Tineretului și Sportului, Elisabeta Lipă.

Citiți și Cum a sărbătorit Dacian Cioloş câştigarea Cupei Campionilor, acum 30 de ani

 

Foto: gov.ro

La momentul premierii, Helmuth Duckadam, cel care inițial a refuzat invitația CSA Steaua, l-a rugat pe ministrul Apărării Naționale să nu lase să moară echipa de fotbal Steaua.

„Îi mulțumesc domnului Gigi Becali că a acceptat ca eu să vin aici în această seară și am o rugăminte la ministrul apărării: Nu lăsați această echipă să moară”, a spus Duckadam, în prezent angajat al FC Steaua, grupare finanțată de George Becali care se află de mai mult timp în conflict cu CSA Steaua.

De asemenea, în fața asistenței, Ladislau Boloni a ținut să îi mulțumească lui Valentin Ceaușescu, cel pe care l-a numit 'managerul-prieten' al echipei Steaua din 1986.

Vreau să îi mulțumesc celui care a fost managerul nostru atunci, manager-prieten, prieten-manager, cum doriți, domnul Valentin, care are un mare, mare merit în realizarea acestei performanțe”, a afirmat Boloni.

La finalul festivității, compania Romfilatelia a anunțat introducerea în circulație a emisiunii aniversare de mărci poștale intitulată '30 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni'.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri