Sari la conținut

M. Sandu, la final de mandat la FRF: Le mulţumesc părinţilor, fratelui şi surorii, profesoarei, învăţătoarei, colegilor

„Din păcate, ieri, pentru fotbalul românesc a fost o zi grea. Îmi pare rău pentru toţi, pentru nea Jean Pădureanu, care e de o viaţă în fotbal şi nu s-a ţinut cont de starea sa de sănătate. Îmi pare rău pentru Gică Popescu, care era candidatul cu o perspectivă bună de a ajunge în Comitetul Executiv. E greu o zi, dar ani. Trebuie să îi încurajăm, să fim alături de ei. Eu o să fiu. Pentru mine, ziua de azi reprezintă un final de mandat, cu bune şi cu rele, cu împliniri şi neîmpliniri. Personal, privesc în urmă cu mândrie şi mi-aş dori să facă asta şi succesorul meu”, a declarat Mircea Sandu.

El a afirmat că în timpul mandatelor sale echipa naţională a obţinut cele mai mari performanţe: „O accidentare la genunchi a făcut ca la 35 de ani şi după 408 meciuri şi 167 de goluri să încep o carieră în administraţie. Sub mandatul meu, echipa naţională a obţinut cele mai mari performanţe din acest secol, dar nu este meritul meu ci al lui Iordănescu, Ienei sau Piţurcă. Nu contest că au existat şi eşecuri, pe care mi le asum”.

Mircea Sandu a precizat că va rămâne alături de membrii afiliaţi. „Uşa mea o să vă rămână deschisă. Nu de aici, ci de dincolo. V-am iubit, vă iubesc şi o să vă iubesc, chiar şi pe domnul Mititelu îl respect pentru ce a făcut, dar nu pentru că nu a respectat legea. Nu trebuie să mai fim duşmani. Domnule Mititelu, o să discutăm şi despre asta”, a afirmat Mircea Sandu.

„Le mulţumesc părinţilor mei care m-au crescut într-un spirit de respect faţă de cei de lângă mine. Mulţumesc fratelui şi surorii mele care au avut grijă de mine în copilărie. Le mulţumesc profesorilor mei, îmi aduc aminte de învăţătoarea Ivan din clasa I, dirigintei mele, profesorilor mei, antrenorilor mei, lui Traian Tomescu, colegilor mei din acea perioadă, Sătmăreanu II sau Boloni, lui nea Angelo, care m-a selecţionat la nici 18 ani alături de titani ca Dinu, Lucescu, Sătmăreanu II. Mulţumesc presei, sponsorilor. Într-o pagină e istoria unui om”, a adăugat Sandu.