Meci de cascadorii râsului în Albania

Data publicării:
flamurtari 1

Introdus pe teren în locul portarului titular, Alfred Osmani a făcut tot posibilul să primească gol. La prima ocazie, mingea l-a lovit în picior, deşi n-a schiţat niciun gest.

Apoi, şutul unui jucător advers a trecut pe lângă poartă, deşi fundaşii celor de la Teuta au avut grijă să nu îl deranjeze în careu. În minutul 93, din nou ghinion pentru Flamurtari. Mingea n-a vrut să intre în poartă, deşi plonjonul lui Osmani a născut multe semne de întrebare. La faza următoare, goalkeeperul Teutei a avut o intervenţie bizară, care nu le-a ajutat nici de această dată pe gazde. Cu un minut înainte de ultimul fluier, Flamurtari a trecut din nou pe lângă gol. Marcajul inexistent al apărării adverse nu a fost îndeajuns. Deşi mai erau 40 de secunde de joc, Osmani s-a grăbit să repună din şase metri. Unul dintre fundaşii oaspeţilor a avut o intervenţie de cascadorii râsului, iar, în cele din urmă, a venit şi golul.

S-a terminat 2-1 pentru Flamurtari, după un meci în care până şi conducerea echipei câştigătoare i-a acuzat de aranjament pe jucătorii de pe teren. Partida a ajuns acum pe masa celor de la UEFA, care iau în calcul excluderea din campionat a ambelor formaţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri