Sari la conținut

Niculescu, învinsă în două seturi de Radwanska, în optimile turneului de la Doha 

Foto: Gulliver/GettyImages 

ACTUALIZARE 19:05 - Meciul s-a încheiat. Din păcate, Monica Niculescu a fost eliminată în faza optimilor de Agnieszka Radwanska. Jucătoarea noastră a pierdut în două seturi (5-7, 1-6) în fața celei de-a treia favorite a turneului.


ACTUALIZARE 18:15 – S-a încheiat primul set. Monica Niculescu este condusă de Agnieszka Radwanska cu 1-0 (5-7).


ACTUALIZARE 17:15 – Partida dintre Niculescu și Radwanska a început. Monica a făcut un break în debutul meciului transmis în direct la Digi Sport 2.


După evoluţiile încântătoare din Fed Cup, Monica continuă să impresioneze şi în circuitul WTA. La Doha a avut un parcurs extrem de greu - Lisicki în prima manşă, Jankovic în turul secund -, însă a reuşit să „dea peste cap” calculele hârtiei, informează Digi Sport.

Disputa de ieri cu Jankovic - 7-5 în decisiv - a fost una care a consumat-o pe româncă, la final aceasta admiţând că este extrem de bucuroasă. Însă euforia victoriei compensează problemele fizice, astfel că sportiva din Slatina are încredere că poate să continue pe aceeaşi linie.

În optimi, Niculescu o va întâlni, de la ora 17:00, pe a treia favorită de la Doha, poloneza Agnieszka Radwanska. Meciul este transmis în direct și în exclusivitate pe Digi Sport 2.

Va fi un meci greu, pentru că este foarte bună. Am mai jucat cu ea pe iarbă, la Nottingham, şi a trebuit să joc foarte bine. Dacă vreau să câştig acest meci, trebuie să joc cel mai bun tenis al meu”, a spus Monica Niculescu.

La rândul său, Agnieszka Radwanska a declarat: „Va fi încă o provocare importantă pentru mine, voi analiza meciul, mă voi odihni, pentru a fi pregătită de meci”.

Niculescu şi Radwanska au fiecare câte o victorie în meciurile directe. Poloneza s-a impus în 2009, în timp ce succesul româncei datează din 2015, din semifinalele de la Nottingham.