Sari la conținut

Patru medalii pentru România, din care două de aur, la Cupa Europei de judo, de la Belgrad

FOTO: eju.net

La feminin, categoria 48 de kilograme, finala a fost disputată de Monica Ungureanu şi Violeta Dumitru, prima obţinând victoria şi cucerind medalia de aur, iar cea de-a doua urcând pe treapta a doua a podiumului. La aceeaşi categorie, în semifinale a fost calificată şi Ioana Matei, care a fost învinsă de aceeaşi Monica Ungureanu, iar ulterior, în lupta pentru medalia de bronz, s-a impus în faţa sportivei Anita Sakal (Serbia).

La categoria 52 de kilograme, Roxana Ioanca a fost eliminată în semifinale de Andreja Leski (Slovenia), iar în lupta pentru medalia de bronz a fost învinsă de sportiva Bernadett Keliger (Ungaria). Tot pentru medalia de bronz a luptat şi Cristina Matei, dar a cedat în lupta cu Milica Nikolici (Serbia).

La 57 de kilograme, Loredana Ohâi a câştigat grupa D, iar în semifinale a trecut de Desiree Klinger (Austria), pentru ca în finală să o învingă şi pe Narges Mohseni (Austria), cucerind medalia de aur.

De asemenea, la categoria 63 de kilograme, Renata Bucatari a fost eliminată în semifinale de Adela Jakubcova (Slovacia), iar în lupta pentru medalia de bronz a cedat în faţa sportivei Tea Tintor (Serbia).

La masculin, categoria 60 de kilograme, Cristian Sereş a fost învins în lupta pentru medalia de bronz de Roland Petka (Ungaria).

Alţi sportivi români angrenaţi în prima zi a competiţiei au fost eliminaţi în preliminarii.

Cea de-a patra ediţie a Cupei Europei, găzduită de Belgrad, se încheie duminică.