Sari la conținut

Probleme pentru Lionel Messi. Autoritățile spaniole investighează destinația banilor strânși de argentinian în acțiuni caritabile

Foto: Hepta

Cei care au vrut să îl vadă pe Lionel Messi la Chicago, în Iulie 2013, au trebuit să plătească sume consistente. Cel mai ieftin bilet a costat 55 de dolari la precomandă, în timp ce cele mai scumpe bilete au ajuns să coste 2.500 de dolari. Spectacolul „Bătălia Stelelor, Messi și prietenii – Restul lumii” a adus pe același teren, alături de Messi, vedete de talie mondială precum Javier Mascherano, Julio Cesar sau Thierry Henry. La meciul amical au asistat 25.000 de spectatori, care, cu siguranță au participat la eveniment și pentru a face o faptă bună. Organizatorii au anunțat că încasările vor ajunge în conturile Fundației Leo Messi și vor fi folosite în scopuri caritabile.

Meciul de la Chicago a fost ultimul dintr-o serie de 6 organizate de starul argentinian. Lionel Messi și prietenii săi au oprit însă seria de turnee din cauza unei anchete pornite de o unitate a Gărzii Civile din Spania. Unitatea Central-Operativă (UCO), o divizie specializată în anchetarea activităților de spălare de bani și crimă organizată, investighează de mai bine de un an unde s-au dus milioanele strânse de Messi în evenimentele caritabile. Anchetatorii cred că banii au ajuns în buzunarele jucătorilor, inclusiv la Messi și agenții săi.

Martorii audiați de investigatori au descoperit că peste un milion de dolari din încasările acțiunilor caritabile au fost transferați într-un cont din Insulele Caraibe. De asemenea, mai multe documente ridică semne de întrebare asupra sincerității celor audiați de Garda Civilă, inclusiv Messi.

Potrivit spiegel.de personajul central din acest scandal este promotorul Guillermo Marin, bun prieten al tatălui lui Leo Messi. Acesta ar fi achiziționat drepturile pentru cele șase meciuri caritabile disputate în 2012 și 2013 de Messi și prietenii săi, pe care le-ar fi revândut. Marin a primit, conform propriilor declarații, suma de 1,3 milioane de dolari pentru două meciuri disputate în Columbia. Promotorul nu a știut însă să le spună investigatorilor ce s-a întâmplat cu restul banilor încasați pentru cele șase evenimente, total estimat de anchetatorii spanioli la aproape 8 milioane de dolari.

Nici Leo Messi nu a știut să le spună anchetatorilor ce s-a întâmplat cu banii. El le-a spus anchetatorilor că banii s-au dus la fundație și că el nu a încasat niciun ban. Și colegii lui Messi de la Barcelona, Jose Manuel Pinto, Javier Mascherano și Dani Alves, au declarat același lucru – nu au încasat niciun ban pentru meciurile caritabile.

Spiegel a obținut documente care ridică importante semne de întrebare asupra sincerității argentinianului. Potrivit documentelor, provenite de la compania lui Guillermo Marin, Imagen Deportiva, lui Robert Lewandowski i s-au propus compensații financiare pentru a juca în meciurile demonstrative. „Inițial suma propusă a fost de 30.000 de euro, apoi a urcat la 90.000 de euro, 110.000 de euro și apoi 250.000 de euro”, le-a declarat agentul lui Lewandowski jurnaliștilor germani, precizând că oferta a părut ciudată și că jucătorul polonez nu a vrut să participe la un astfel de eveniment. Guillermo Marin nu le-a spus investigatorilor despre oferta făcută jucătorului polonez, sau dacă oferte similare au fost făcute și altor jucători.

Acum Garda Civilă spaniolă investighează evenimentele organizate de Leo Messi pentru fraudă, spălare de bani și evaziune fiscală.