Rafael Nadal afirmă că suferă de „accidentare mentală”

Data publicării:
rafael nadal beijing 10 octombrie GettyImages-492109794 1

Foto: Gulliver / Getty Images

Am avut de mai multe ori de surmontat accidentări fizice. Dar acum, ceea ce am, lipsa de control a nervilor mei, emotivitatea ... este ca și cum aș avea de tratat o accidentare, numai că de data aceasta nu este de natură fizică, ci mentală”, a declarat Nadal într-o conferință de presă cu ocazia Mastersului 1.000 de la Shanghai, competiție unde va juca în turul 2 cu Ivo Karlovic.

Și pentru mine este o altă provocare”, a adăugat el.

La Beijing, în ultimul act, Nadal a fost învins cu 6-2, 6-2 de numărul unu mondial, sârbul Novak Djokovic.

Muncesc din greu. Nu am trăit niciodată o perioadă atât de lungă fără să joc la nivelul pe care mi-l doresc”, a precizat jucătorul cu 14 titluri de Mare Șlem.

Pierd meciuri pe care ar trebui să le câștig, meciuri strânse, în trei seturi. Uneori, este ca și cum mi-aș relansa cariera”, a mai spus Nadal.

Dar în interiorul meu am convingerea că dacă voi continua cu același stil de antrenament, cu aceeași putere fizică, voi putea începe anul viitor cu o recâștigare de energie și cu un alt nivel”, a conchis Rafael Nadal.

După un final de an 2014 marcat de o operație de apendicită, fostul lider mondial întâmpină dificultăți de la începutul anului în regăsirea celui mai bun nivel al său.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri