Reuniune de urgență convocată de Sepp Blatter. UEFA şi Federaţia Engleză de Fotbal cer amânarea votului pentru șefia FIFA

Data publicării:
Sepp-Blatter

În spiritul prieteniei care îl leagă de Sepp Blatter, Vladimir Putin îi sare în apărare şi acuză Statele Unite că se implică în treburile interne ale altor state şi încearcă să împiedice realegerea lui în funcţia de preşedinte al FIFA.

Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse: „În ceea ce priveşte aceste arestări, sunt cel puţin ciudate. Au avut loc la cererea americanilor şi au fost aduse acuzaţii de corupţie. Acuzaţi? Oficiali internaţionali. Nimic de zis, poate sunt vinovaţi. Nu ştiu asta, dar ceea ce ştiu este că nu au nimic de-a face cu Statele Unite ale Americii. Este o nouă şi o evidentă dovadă că încearcă să îşi extindă jurisdicţia şi asupra altor state”.

De la Washington, răspunsul dat nu lasă loc de interpretări.

James Comey, directorul FBI: „Dacă ne atingi teritoriul cu firma ta coruptă, prin întâlniri sau prin folosirea sistemului nostru bancar, vei fi judecat pentru corupţie. Nimeni nu este deasupra legii!”

Scandalul de corupţie de la FIFA a căpătat accente dramatice, când după o anchetă desfăşurată timp mai bine de patru ani de procurorii americani, şapte actuali şi foşti oficiali ai FIFA au fost arestaţi, iar alte şapte persoane au fost inculpate.

Loretta Lynch, procuror general al SUA: „Aceşti indivizi, prin aceste organizaţii, au luat mită pentru a decide cine va televiza meciurile, unde se vor ţine jocurile şi cine va conduce organizaţia care veghează fotbalul profesionist din întreaga lume, unul dintre cele mai populare sporturi din lume. Au făcut acest lucru de mai multe ori, an după an, turneu după turneu”.

În urma anchetei, a ieşit la iveală faptul că este vorba de două generaţii de oficiali FIFA.

Loretta Lynch, procuror general al SUA: „Ar fi trebuit ca ei să respecte regulile care fac din fotbal o disciplină onestă şi să protejeze integritatea acestui sport. În schimb, ei au corupt afacerile din fotbal pentru a le servi propriilor interese şi pentru a se îmbogăţi”.

În urma acestor dezvăluiri, Sepp Blatter este pus la colţ de tot mai mulţi oficiali din lumea sportului cu balonul rotund.

Deja mai mulţi şefi de federaţii, în special din Europa, s-au delimitat de conducerea actuală a forului şi au cerut demisia lui. Asta cu doar o zi înainte de alegerea preşedintelui FIFA, poziţie pe care Sepp Blatter spera să o ocupe pentru a cincea oară consecutiv.

Greg Dyke, preşedintele Federaţiei Engleze de Fotbal: „Cel mai important lucru pentru FIFA este ca domnul Blatter să demisioneze şi altcineva să îi ia locul, cineva care crede în transparenţă şi onestitate”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri