Sari la conținut

REZUMAT VIDEO. Astra se distanțează în fruntea clasamentului

Cu Marius Şumudică în tribună, liderul a deschis scorul în meciul cu Viitorul prin Valeică Găman. Fundaşul Astrei nu i-a lăsat nicio şansă lui Arpad Tordai, portarul în vârstă de doar 18 ani al Viitorului, aflat la debutul în Liga 1. În repriza a doua, Chiţu a primit o pasă ideală din partea lui Ianis Hagi, dar a trimis în bară. Denis Alibec a tras în plasa laterală, apoi s-a revanşat şi a stabilit scorul final: Astra - Viitorul 2 la 0.

Sunt foarte bucuros pentru victorie și că am marcat. A fost un meci foarte greu, Viitorul joacă fotbal foarte agresiv, e o mare victorie pentru noi”, a declarat după meci Denis Alibec, de la Astra. 

Golgheterul Astrei a pus deja presiune pe Steaua, într-un interviu pe care l-a acordat pentru Digi Sport. „Îi dedicăm victoria lui Marius Șumudică. Este, în mare, meritul lui că suntem pe primul loc. Important va fi de acum ce facem noi. Suntem suficient de puternici pentru a câștiga campionatul. Îi batem pe Steaua de două ori și-i trimitem acasă”, a spus Alibec la Digi Sport.

Cu această victorie, Astra s-a distanţat la 5 puncte de echipele de pe poziţia secundă, Dinamo şi Pandurii.