Sari la conținut

Ross Brawn: Sunt speranțe în recuperarea lui Michael Schumacher

 

Foto: Gulliver/GettyImages

Brawn, un apropiat al familiei lui Schumacher, a declarat pentru cotidianul Daily Expres că a păstrat legătura cu soția acestuia, Corinna, care îl informează periodic în legătură cu evoluția stării de sănătate a fostului pilot.

„Am rămas în legătură cu familia lui Schumacher, însă încercăm să păstrăm un echilibru în ceea ce privește vizitele și telefoanele, pentru a nu deveni o problemă. Corinna, soția sa, mă sună ocazional și mă ține la curent. Continuăm să ne rugăm în fiecare zi pentru recuperarea sa, care în această etapă este lentă, însă mereu există o speranță”, a precizat Brawn.

Michael Schumacher, în vârstă de 46 ani, nu a fost fotografiat sau văzut în public după accidentul său, lucru care a generat numeroase zvonuri referitoare la speranțele tot mai scăzute în recuperarea sa, pe care multiplul campion german o continuă la domiciliul său din Elveția, sub supravegherea unei echipe medicale compusă din 15 persoane.