Sari la conținut

Simona Halep: „Am plâns pentru câteva minute, dar apoi am zâmbit”

Am plâns pentru câteva minute, dar apoi am zâmbit pentru că mi-am zis că a fost prima mea finală de Grand Slam şi că trebuie să fiu fericită, să zâmbesc, pentru că am dat totul pe teren. Am jucat un tenis foarte bun, la un nivel înalt, aşa că sunt foarte mândră de ce-am realizat în aceste două săptămâni”, a declarat Simona Halep în conferința de presă.

Şi Maria Şarapova a recunoscut că Simona Halep i-a pus o mulţime de probleme. Rusoaica este însă într-o formă excelentă. Are 20 de victorii la rând pe zgură.

Este cea mai emoţionantă victorie pentru mine. Cea mai grea din punct de vedere fizic pe care am obţinut-o într-o finală, în special la un Grand Slam. Nu sunt prea multe finale care să dureze peste trei ore”, a subliniat campioana de la Roland Garros.

Maria Şarapova a câştigat titlul la Roland Garros pentru a doua oară în carieră.