Sari la conținut

Simona Halep s-a calificat în turul 2 de la Roland Garros

  

Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat în runda a doua a turneului de la Roland Garros, al doilea de Grand Slam al anului.

Ea a învins-o pe rusoaica Evghenia Rodina în două seturi foarte disputate, cu scorul de 7-5, 6-4.   

Partida, care a avut loc pe arena principală a complexului de la Roland Garros, Philippe-Chatrier, a durat o oră şi 16 minute.

În faza următoare, Halep va juca împotriva învingătoarei dintre Mirjana Lucici-Baroni (Croaţia), locul 70 WTA şi Lauren Davies (SUA), locul 64 WTA.

Calificarea în turul 2 la Roland Garros este recompensată cu 70 de puncte WTA şi un premiu de 50.000 de euro.