Sari la conținut

Suporterii, cel mai mare finanțator pentru trei dintre cele mai bogate echipe de fotbal

Trei dintre cele mai bogate patru echipe de fotbal de lume nici măcar nu au patroni bogaţi în spatele lor. Ci sunt susţinute de pasiunea suporterilor. Şi chiar şi echipele patronate de miliardari depind tot de interesul microbiştilor.

Pentru al treilea an consecutiv, Real Madrid ocupă prima poziţie în clasamentul finaciar realizat de Forbes. Clubul spaniol este evaluat la 3,2 miliarde de dolari.

Pe locul al doilea este marele rival Barcelona, evaluat la 3,1 miliarde de dolari. La ambele echipe suporterii sunt acţionari, prin aşa numitul sistem „socios”.

Însă nu cotizaţiile acestora aduc cei mai mulţi bani în club, ci drepturile de televizare şi sponsorizările a căror valoare depinde de interesul suporterilor din toată lumea, chiar şi a celor care nu cotizează direct. Însă cei de la Forbes spun că mai este un detaliu care contează foarte mult.

„În afară de drepturile de televizare care urmează să fie încasate, contează cât de bine se descurcă o echipa pe teren. Deoarece, cu cât de joacă mai bine, în general, cu atât încasează mai mulți bani din drepturile de televizare”, spune Michael Ozanian, editor Forbes.

Dar performanța nu este o regulă. În clasamentul celor de la Forbes, Manchester United este pe locul al treilea, cu o valoare de circa 3,1 miliarde de dolari. Cu toate că echipa joacă prost după plecarea legendarului antrenor Alex Ferguson, numărul suporterilor rămâne mare. Așa că, pe lângă drepturile de televizare, Manchester a reușit să negocieze contracte solide de sponsorizare.

„Sunt fiare ale marketingului. Au un contract pe șapte ani cu Chevrolet pentru prezența pe tricou în valoare de 600 de milioane de dolari. Și au un contract global de sponsorizare de 1,1 miliarde de dolari pentru tricouri, din nou, cel mai mare din fotbal”, adaugă Michael Ozanian, editor Forbes.

Dacă United este un club controlat de familia americană Glazer, pe locul al patrulea în clasamentul Forbes este o altă echipa fără patron bogat, Bayern Munchen, cu o valoare de peste 2,3 miliarde de dolari. Este un club care știe cum să își gestioneze banii încasați cu ajutorul suporterilor. Și, dintre toate echipele enumerate până acum, este singura care nu are datorii.