Un fotbalist de la Everton a oferit sute de abonamente anuale pentru a încuraja șomerii să-și caute un loc de muncă

Data publicării:
299292 299292 steven naismith

 

Ajuns la Everton în 2012, de la Glasgow Rangers, Naismith și-a explicat inițiativa în cotidianul The Independent.

„Eu vin din Ayrshire, din estul Scoției, și mi-am petrecut mult timp în Glasgow. Sunt orașe care au suferit din cauza ratei mari a șomajului. Liverpool are un istoric similar și sunt conștient că, fără să fie vina lor, sunt mulți șomeri în acest oraș care caută cu disperare o slujbă. Ei sunt fanii care nu își permit un bilet la meci. M-am gândit că acest mic gest i-ar putea ajuta pe cei aflați într-o situație grea să se bucure de un meci de campionat al lui Everton. Poate vom reuși să bucurăm câțiva oameni!”, a spus fotbalistul.

„I-am rugat pe cei de la Jobcentreplus să distribuie abonamentele la centrele din oraș, astfel încât cei care sunt șomeri fără să fie vina lor, care își caută de muncă, să poată urmări de la fața locului un meci de Premier League. În fiecare zi mă simt norocos pentru oportunitățile și stilul de viață pe care meseria de fotbal mi le oferă. Familia mea și cu mine ne aflăm în poziția de a ajuta comunitatea în acest mod”, a adăugat Steven Naismith, scrie Digi Sport.

De altfel, Naismith este un jucător implicat de mult timp în mai multe acțiuni caritabile. În Glasgow finanțează un proiect prin care membrii răniți ai armatei scoțiene primesc sume de bani pentru îngrijire, iar în Liverpool sponsorizează mai multe centre în care locuiesc oamenii fără adăpost.

Jucător cu 29 de selecții la echipa națională este și ambasador al campaniei "Dislexia în Scoția", care ajută copiii bolnavi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri