Valentino Rossi este în pericol să piardă titlul mondial

Data publicării:
Valentino Rossi Sepang GettyImages-494181402

Dani Pedrosa a obţinut la Sepang a doua victorie din ultimele trei curse: a mers fără greşeală şi trecut primul linia de sosire. Jorge Lorenzo a fost al doilea, în faţa rivalului său la titlu, Valentino Rossi, care a provocat cel mai controversat moment al anului. Il Dottore a fost şicanat în permanenţă de Marc Marquez, iar în cele din urmă, l-a scos pe spaniol în decor.

Valentino Rossi Din păcate, am pierdut mult timp cu Marc. Din nefericire, a venit prea aproape de mine şi cred că atunci a căzut.

Rossi riscă să piardă titlul mondial, în urma gestului său. Italianul a fost penalizat cu trei puncte pe carnetul de pilot şi va pleca de pe ultima poziţie a grilei de start în etapa care va decide campionul din MotoGP. Echipa sa a contestat decizia, dar are şanse mici de câştig.

Cursa de la Valencia se va desfăşura pe 8 noiembrie şi va fi transmisă în direct la Digi Sport. Înaintea ultimei etape a sezonului, diferenţa dintre Rossi şi Lorenzo este de doar şapte puncte.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri