Sari la conținut

VIDEO. Românul din echipa lui Floyd Mayweather

Unsprezece victorii, dintre care nouă înainte de limită şi nicio înfrângere. Acesta este palmaresul impresionant al lui Ronald Gavril, pugilistul care a uimit pe toată lumea de când a trecut la profesionişti. Românul, stabilit de 3 ani în America l-a impresionat chiar si pe Floyd Mayweather, care îi este şi manager.

Mă antrenez în sala celui mai mare campion, celui mai titrat campion, Floyd Mayweather. E un lucru care îmi dă putere de muncă şi încredere de a deveni campion mondial”, spune Ronald Gavril.

În 3 ani şi două luni, de când a boxat prima dată la profesionişti, Ronald Gavril a ajuns de pe locul 900 până pe 43 în lume, la categoria supermijlocie.

La 28 de ani, Ronald Gavril vrea să le calce pe urme celorlalți români care au devenit campioni mondiali la profesioniști: Leu, Doroftei, Diaconu și Bute.

Pentru a-și îndeplini obiectivul, băcăuanul este ajutat zi de zi de Mayweather.

Îmi dă sfaturi tot timpul. Acum 7-8 luni, eram în sală şi făcea o glumă şi mi-a spus că, atunci când sunt pregătit de titlul mondial, să-i spun, că îmi va face meciul în două zile. Mă aştept ca la sfârşitul anului 2015 să am şansa de a boxa pentru titlul mondial”, spune Gavril.

Ronald Gavril și-ar dori ca acest meci să se dispute pe Arena Națională.