WTAtennis: Indiferent de tragerea la sorţi, aşteptările sunt ca Simona Halep să treacă de sferturi la Australian Open

Data publicării:
91587 91587 simona halep

"Ascensiunea Simonei Halep până în fruntea tenisului mondial a fost pe atât de rapidă pe cât de impresionantă. În 2014, ea a realizat performanţă după performanţă, aproape fără să se oprească. Deşi pare ciudat pentru o jucătoare care se afla în afara topului 50 în iulie 2013, următorul ei obiectiv cu siguranţă trebuie să fie un trofeu de Grand Slam", menţionează sursa, citată de Mediafax.

WTAtennis.com subliniază că Simona Halep compensează faptul că nu este înaltă şi foarte puternică prin "mişcare, anticipare şi felul curat în care loveşte mingea".

"Indiferent de rezultatul tragerii la sorţi, aşteptările sunt ca Halep să aibă un parcurs mai bun decât cel de anul trecut, când a cedat în sferturile de finală în faţa unei inspirate Dominika Cibulkova", notează site-ul WTA.

Sursa citată menţionează că singura posibilă problemă ar fi starea de sănătate a româncei şi aminteşte în acest sens faptul că Simona Halep s-a retras de la turneul de la Sydney din cauza unei infecţii gastrointestinale.

Simona Halep a postat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care a anunţat că încearcă să se refacă, după ce a fost diagnosticată cu gastroenterită, pentru a începe cât mai rapid antrenamentele pentru Australian Open

"Am tot sperat că am păcălit gastroenterita ce mi-a dat mari bătăi de cap în timpul finalei de la Shenzen. Oricât de multă grijă am avut şi oricât m-am luptat, boala a înaintat şi iată că am ajuns la Sydney, împreună cu toată echipa tehnică, doar ca să luăm bătaie de la un virus. Din păcate, pentru mine, mai presus de tot efortul din spate se află tristeţea de a nu putea juca. Totuşi, lupt în continuare şi încerc să mă refac pentru a începe cât mai rapid antrenamentele în vederea Australian Open. Să îmi ţineţi pumnii, sper să mă fac bine la timp!", a postat Simona Halep.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri