Sari la conținut

EURO 2016 | Franța ia măsuri după violențe

Am cerut să fie luate toate măsurile necesare pentru ca, în zilele de meci şi în zilele precedente acestora, vânzarea, consumul şi transportul băuturilor alcoolice să fie interzise în zonele destinate fanilor şi în zone sensibile. Această măsură vizează domeniul public, magazinele locale şi chioşcurile”, a declarat Bernard Cazeneuve, ministrul de Interne.

Decizia guvernului francez vine după valul de violenţe dintre suporteri din primele zile de la Euro 2016. Cele mai recente au avut loc ieri în Lille, înaintea meciului Germania-Ucraina.

Fani ai Germaniei i-au atacat pe susţinătorii naţionalei Ucrainei. A urmat o bătaie generală cu sticle şi cu pietre. Incidente s-au înregistrat şi la Nisa, unde ultrași francezi s-au luat la bătaie cu polonezii și nord-irlandezii.

Dar cele mai grave ciocniri au avut loc în Marsilia între fani englezi şi ruşi. Confruntările au fost atât de violente încât un englez se zbate acum între viaţă şi moarte, în timp ce alte 40 de persoane sunt internate în spitalele din sudul Franţei.

Fanii echipelor din grupa Rusiei au început să-şi facă griji în privinţa siguranţei lor. „Alcoolul nu ajută la nimic. Să sperăm că se vor comporta mai bine atunci când vor juca cu noi, în Lens”, spune un susţinător al Scoţiei.

UEFA a avertizat că nu va ezita să descalifice Anglia şi Rusia de la campionat dacă violenţele nu încetează. Poliţia din Hexagon a anunţat că şase britanici, un austriac şi trei francezi vor fi judecaţi pentru aceste incidente violente.

Peste 100 de persoane au fost arestate în urma violenţelor.

Citiți și:

Declarație șocantă a fanilor ruși: „Am venit să arătăm că englezii nu ştiu să se bată. Ne interesează să ne arătăm puterea”