Sari la conținut

EURO 2016 | Giroud: Am văzut reluarea şi se putea fluiera fault în atac. Dar nu eram în careul mic

Foto: Gulliver/GettyImages

În acţiune, în timpul meciului, în momentul respectiv, nu am văzut că i-am atins braţul (lui Ciprian Tătăruşanu). Abia pe reluări am observat. Se poate fluiera în astfel de situaţii. Însă nu eram în careul mic şi nu a existat o intenţie de a lovi. Cine sare cu braţele pe lângă corp? Se poate întâmpla să faultez. Slavă Domnului, arbitrul nu a dictat fault”, a spus Olivier Giroud, potrivit News.ro.

Reprezentativa României a fost învinsă de selecţionata Franţei, scor 2-1 (0-0), în primul meci al Campionatului European, disputat, vineri, pe Stade de France. Golurile au fost marcate de Giroud '58, Payet '89, respectiv Stancu '65 din penalti.

Citiți și Tătăruşanu: Francezii au obţinut victoria printr-o greşeală a arbitrului şi un şut de excepţie 

EURO 2016 | PROGRAM, REZULTATE, CLASAMENT