Sari la conținut

Prima reacție a lui Răzvan Burleanu după meciul cu Albania

 

Președintele Federației Române de Fotbal (FRF) nu a spus foarte clar că Iordănescu va fi înlocuit, dar a precizat că va urma o analiză în urma căreia se va lua o decizie. 

 „Vom analiza, astfel încât în cel mai scurt timp posibil să vă anunţăm decizia. E un regret care ne acaparează pe toţi: atât pe mine, cât şi pe jucători şi pe cei din staff-ul tehnic. Intrăm într-o etapă de analiză şi vom anunţa în curând şi primele decizii. Au fost şi alte ţări care au trecut prin proiecte de reconstrucţie. Trebuie să continuăm reconstrucţia începută în urmă cu doi ani, a spus Burleanu.

De asemenea, potrivit informațiilor obținute de Digi Sport, Bruno Labadia ar putea fi în cărți pentru a antrena reprezentativa României. 

Răzvan Burleanu a declarat că nu trebuie să se facă o „dramă” din faptul că parcursul României la Euro 2016 s-a oprit la faza Grupelor pentru că staff-ul tehnic are la dispoziţie o arie limitată de selecţie, cu fotbalişti modeşti.

Am fi meritat să obţinem calificarea. Dar trebuie să fim realişti, să vedem care e realitatea din fotbalul românesc, la ce echipe evoluează jucătorii noştri, a mai spus Burleanu.

Citiți și:

Reacțiile jucătorilor Naționalei după eșecul cu Albania: Nu s-a putut mai mult, ne pare rău, viața merge mai departe