Tatăl unui jucător croat a murit în timpul meciului. Fotbalistul a aflat vestea tragică la finalul partidei

Data publicării:
srna

Potrivit 24sata.hr, Uzeir Srna, în vârstă de 78 de ani, a murit în timpul meciului dintre Croaţia şi Turcia, iar fiul său a aflat trista veste la scurt timp.

Sursa citată susţine că fotbalistul a plecat din Franţa cu un avion privat, pentru a lua parte la funeralii, şi sunt şanse mari să rateze meciul pe care Croaţia îl va juca împotriva Cehiei, pe 17 iunie.

„Tatăl meu şi familia sa înseamnă totul pentru mine. Nu pot uita cât au suferit când încercau să facă rost de bani pentru mine în perioada în care eram la început, la Hajduk. Nu pot uita asta. Tatăl meu a avut cu adevărat o viaţă grea şi sunt foarte mândru că poate trăi liniştit acum, fără vreun stres. Ştiu, însă, că va fi imposibil să-l răsplătesc pentru tot ce a făcut pentru mine”, spunea căpitanul naţionalei croate, într-un interviu mai vechi.

Născut un un an înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Uzeir Srna a rămas orfan, dar a reuşit să supravieţuiască războiului şi să-şi întemeieze o familie. A jucat şi el fotbal, ca portar, la câteva cluburi obscure, şi a făcut tot ce i-a stat în putere ca Darijo să-şi poată construi o carieră de succes.

Când Srna s-a transferat la Şahtior, în 2003, le-a făcut cadou părinţilor săi un automobil Mercedes nou, în semn de mulţumire pentru sacrificiile lor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri