Acuzație gravă pentru Neymar. Riscă închisoarea

Data publicării:
Sevilla FC v FC Barcelona - La Liga

Neymar şi conducători ai clubului FC Barcelona vor trebui să explice în faţa unui tribunal neregulile sesizate în ceea ce priveşte transferul atacantului brazilian de la FC Santos la gruparea catalană. Neymar riscă o pedeapsă cuprinsă între şase luni şi doi ani de închisoare, scrie News.ro.

Sevilla FC v FC Barcelona - La Liga
Foto: Guliver/GettyImages

Neymar şi Barcelona au crezut că au scăpat de proces şi că acest caz al transferului a fost clasat. Însă un judecător de instrucţie din Madrid a dat aviz favorabil ca dosarul să ajungă în faţa unui tribunal, pentru „corupţie în sectorul privat şi înşelăciune”, informează lequipe.fr, care citează AFP. Brazilianul va fi judecat alături de preşedintele FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu, şi de predecesorul său Sando Rosell.

Potrivit judecătorului, contractul prin care Neymar a primit o plată anticipată 40 de milioane de euro de la Barca, în 2013, pentru a refuza toate ofertele unor cluburi concurente, „a afectat piaţa liberă a transferurilor de jucători de fotbal, împiedicând ca fotbalistul să intre pe piaţă conform regulilor concurenţei libere”.

Într-o primă fază, Barcelona a anunţat oficial că transferul jucătorului a costat clubul catalan 57,1 milioane de euro. Însă potrivit autorităţilor spaniole, în realitate el a costat cel puţin 83,3 milioane de euro. Neymar şi FC Barcelona s-au înţeles să ascundă adevărata valoarea a sumei de transfer pentru ca un fond de investiţii brazilian, DIS, care deţinea 40 la sută din drepturile federative ale jucătorului, să primească mai puţini bani din această afacere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri