Sari la conținut

Amenzi de 18.000 de lei şi interdicţii pe stadioane timp de un an pentru 19 suporteri rapidişti

Cu ajutorul acestor imagini, jandarmeria Capitalei a reuşit să identifice 19 huligani, pe care îi acuză că au provocat scandalul.

Jandarmeria Capitalei a acordat amenzi în valoare totală de 18.000 de lei şi interdicţii pe stadioane timp celor 19 suporteri rapidişti pentru provocarea şi participarea la violenţele care au avut loc la meciul demonstrativ de old-boys Rapid - Petrolul Ploieşti din 25 iunie.

De asemenea, Jandarmeria a sesizat organele de urmărire penală în cazul unui suporter prezent la meci pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a măsurii de interzicere a accesului la competiţii şi jocuri sportive.

La 25 iunie, FC Rapid a sărbătorit 91 de ani de la înfiinţarea clubului printr-un meci demonstrativ de old-boys cu echipa din 1995 a formaţiei Petrolul Ploieşti. La acel eveniment au avut loc incidente între fanii rapidişti, jandarmii fiind nevoiţi să intervină cu gaze lacrimogene. Violenţele au avut loc între două facţiuni ale galeriei giuleştene, o parte a fanilor pătrunzând pe suprafaţa de joc.