Asocierea care împiedică modernizarea stadionului Dinamo a ajuns la DNA

Data publicării:
dinamo

Ministrul demisionar al Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, vineri, că a trimis Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) concluziile controlului cu privire la modul în care a fost realizată asocierea dintre CS Dinamo şi Asociaţia FC Dinamo.

„Am finalizat controlul cu privire la modul în care s-a realizat asocierea dintre CS Dinamo şi Asociaţia FC Dinamo, iar concluziile au ajuns deja la DNA”, a declarat ministrul de Interne, Carmen Dan.

Ea a precizat că raportul de control a fost trimis miercuri la DNA, iar în paralel juriştii ministerului vor acţiona şi în plan civil, „pentru a rupe această situaţie păguboasă pentru Clubul Sportiv Dinamo şi pentru Ministerul Afacerilor Interne”.

Carmen Dan a subliniat că în această perioadă „s-au găsit mulţi să dea lecţii şi să încere să ne intimideze”.

„Dacă timp de 15 ani responsabilii din acest minister au acceptat o situaţia confuză, în care patrimoniul statului să fie la dispoziţia şi în beneficiul unui grup restrâns de persoane, acum a venit momentul să scoatem adevărul la lumină. Acest moment a fost generat de nevoia de a urgenta predarea stadionului Dinamo către Compania Naţională de Investiţii, în vederea modernizării sale. Am crezut că acest demers va fi unul firesc şi că interesul major al statului va fi înţeles de către toţi. Nu a fost aşa, de aceea am demarat o serie de verificări pentru clarificarea situaţiei”, a spus Dan.

Carmen Dan anunţa la sfârşitul lunii mai că Ministerul Afacerilor Interne va începe demersurile pentru anularea asocierii dintre Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, aflat în subordinea ministerului, şi Asociaţia Club Sportiv FC Dinamo, condusă de Nicolae Badea, şi va cere ANAF accelerarea pocesului de insolvenţă a asociaţiei.

Potrivit ministrului, asocierea dintre Clubul Sportiv Dinamo şi ACSFC Dinamo a produs pagube de peste patru milioane de euro pentru club şi că scopul asocierii a fost unul exclusiv financiar, de interes privat”.

Raportul Corpului de control al ministrului Afacerilor Interne relevă faptul că ACSFC Dinamo, asociaţia controlată de Nicolae Badea, a fost înfiinţată şi „nu s-a desprins niciun moment din structura MAI”. Totodată, semnatarii raportului solicită promovarea unui proiect de Hotărâre de Guvern, prin care să se retragă bunurile atribuite CS Dinamo, care sunt obiectul asocierii cu ACSFC Dinamo.

Din concluziile raportului reiese că MAI ar urma să iniţieze o nouă HG pentru retragerea bunurilor atribuite Clubului Sportiv Dinamo, aflat în subordinea sa. ”Analizarea la nivelul Colegiului MAI a situaţiei prezentate şi a oportunităţii promovării unui proiect de Hotărâre de Guvern, prin care să se dispună retragerea atribuirii către CS Dinamo Bucureşti a bunurilor prevăzute în Anexa 2 la HG 1086/2000, modificată prin HG 207/2002, urmând a fi evaluate şi următoarele riscuri ce pot fi generate de asocierea cu ACSFC Dinamo Bucureşti”, se mai arată în raportul redactat de Corpul de control al ministrului şi obţinut de publicnewsfm.ro..

Stadionul Dinamo este unul dintre cele patru stadioane aflate în programul de modernizare în vederea organizării Campionatului European de Fotbal din 2020, alături de Arcul de Triumf, Steaua şi Rapid. Însă pentru reconstrucţia arenei din Şoseaua Ştefan cel Mare este necesară eliberarea de sarcini a terenului pe care se află stadionul.

În baza unui contract de asociere cu clubul sportiv, ACS FC Dinamo Bucureşti, asociaţie în insolvenţă, care nu mai are echipă de fotbal, fiind doar acţionar minoritar la FC Dinamo 1948 SA, actualul administrator al grupării din Liga I, are dreptul să folosească aproximativ 74.000 de metri pătraţi din Parcul Sportiv Dinamo, printre care stadionul central, centrul de fotbal pentru tineret, Stadionul Florea Dumitrache şi terenurile de antrenament pe zgură şi gazon.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri