Atentat terorist dejucat. Ținta era un meci de fotbal

Data publicării:
minge

Autoritățile din Arabia Saudită au anunțat că au anihilat două celule teroriste legate de gruparea jihadistă Stat Islamic, una dintre ele fiind implicată în planificarea unui atentat cu ocazia unui meci de fotbal, informează AFP, citată de Agerpres.

minge

Celula teroristă respectivă, compusă din doi pakistanezi, un sirian și un sudanez, a planificat un atentat cu mașină capcană într-una din parcările stadionului din Jeddah, în ziua meciului dintre selecționatele Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite, din preliminariile Cupei Mondiale de fotbal ediția 2018, disputat pe 11 octombrie.

Ministerul saudit de Internet a precizat, într-un comunicat, că cei opt jihadiști din cele două celule teroriste au fost arestați.

Membrii primei celule, cu baza în provincia Chaqra (centrul țării) erau patru saudiți, a indicat purtătorul de cuvânt al ministerului. Această celulă primea ordine de la un conducător al organizației Stat Islamic în Siria și vroia să vizeze forțele de securitate din capitala Ryad, la Tabouk (nord-vest) și în estul regatului, a adăugat oficialul saudit.

Alți șase saudiți au fost arestați și sunt anchetați, fiind bănuiți de legătură cu celula respectivă, a mai precizat purtătorul de cuvânt.

Arabia Saudită este membră a coaliției internaționale care, sub conducerea Statelor Unite, luptă împotriva jihadiștilor din gruparea Stat Islamic, în Siria și Irak.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri