Brazilia: Un bărbat a deschis focul împotriva protestatarilor de lângă Maracana, chiar în timpul meciului Argentina – Bosnia-Herţegovina

Data publicării:
pusca

Tensiunile se amplifică pe zi ce trece în Brazilia. Duminică seară, un bărbat a deschis focul asupra celor 200 de manifestanţi care încercau să ajungă în faţa stadionului Maracana din Rio de Janeiro, cerându-le să înceteze protestele. Înainte de acest incident, forţele de ordine utilizaseră gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea. Ciocnirile au avut loc chiar în timp ce pe Maracana se desfăşura partida Argentina – Bosnia Herţegovina.

Şoferul a ieşit din maşină şi a tras spre manifestanţi, cerându-le să înceteze protestele. Până atunci, forţele de ordine utilizaseră gaze lacrimogene pentru a-i potoli pe demonstranţi, însă aceştia au mers într-un cartier vecin, unde au distrus două agenții bancare.

Înaintea ciocnirilor, manifestanţii, dintre care mai mulţi mascaţi, au manifestat pe străzi, având ca slogan: „Hei FIFA, du-te înapoi în Elveția!

Au cheltuit mult prea mulţi bani cu acest Campionat Mondial de Fotbal. Mulţi oameni au fost mutaţi şi ne spun că nu sunt bani pentru educaţie sau sănătate. Acesta este motivul pentru care am ieşit pe străzi. Vom protesta până când vom vedea îmbunătăţiri”, explică unul dintre protestatari.

Manifestaţii au avut loc şi la Porto Alegre, în timpul partidei dintre Franța şi Honduras. Aici nu s-au înregistrat însă violenţe.

Proteste la care s-au strâns mii de oameni au avut loc în fiecare seară în ultimele săptămâni pe străzile celor mai mari oraşe din Brazilia. Oamenii care au ies în stradă se plâng că autorităţile au dat miliarde de euro pentru Campionatul Mondial în loc să investească în sănătate, educaţie sau transport.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri