Câți bani a făcut Armata cu marca Steaua cu și fără Becali

Data actualizării: Data publicării:
becali

Gigi Becali susține că a aflat faptul că ministrul Apărării le-ar fi cerut celor care au făcut parte din Corpul de Control al Armatei să refacă raportul pe care l-au făcut la CSA și să i se transmită cât a produs marca „Steaua” de când a fost luată de la echipa finanțată de Becali, scrie digisport.ro.

becali

Finanțatorul roș-albaștrilor a dezvăluit că suma produsă de cei de la Clubul Sportiv cu marca este de 8.000 de euro.

„Am aflat azi, și să mă ierte ministrul Apărării, că-mi făcusem o impresie greşită despre el. El a zis aşa: «mi-a trimis un raport Corpul de Control. Vreau să completați raportul, pentru că este incomplet. Să-mi dați sumele de bani pe care i-ați luat de la Steaua de când ați câștigat sigla. Și vreau să știu cât ați produs cu marca de când ați luat-o». Ei au produs 35.000 de lei, adică 8.000 de euro pe an. Voi ați distrus un brand românesc pentru 8.000 de euro? Păi, eu le dădeam 250.000 de euro numai pe chiria stadionului. Să vină DNA-ul!”, a declarat Gigi Becali, la Fotbal Club, de la Digi Sport.

Omul de afaceri a preluat Steaua în ianuarie 2003, iar în acest moment se află în plin conflict cu MAPN-ul.

Războiul dintre Steaua și Armată a început în anul 2015, când FC Steaua a pierdut marca Steaua Bucureşti, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins contestaţia în anulare formulată de club la decizia din 3 decembrie prin care i-a fost anulată marca. ICCJ a anulat, pe 3 decembrie 2014, marca Steaua Bucureşti înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA.

FC Steaua a fost acţionată în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga I. Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv.

De la decizia ICCJ, cele două părţi au avut mai multe întâlniri pentru a discuta despre condiţiile de utilizare a mărcii Steaua, fără a ajunge la un acord concret.

Conducerea MApN a solicitat FC Steaua zece la sută din totalul veniturilor pentru a-i permite să folosească marca, însă reprezentanţii grupării patronate de Gigi Becali au refuzat.

CSA Steaua a anunţat că din 2017 va pune bazele unui proiect cu o echipă de fotbal ce va pleca din liga a patra sau a cincea şi care se va bucura de siglă, nume şi palmares (până în 2002, inclusiv). Coordonatorul proiectului a fost numit Marius Lăcătuș.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri