Sari la conținut

Contra: Nu promit decât muncă, dedicare şi cu puţin noroc sperăm să ne calificăm la Euro

Selecţionerul Cosmin Contra a declarat, vineri, în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial, că îşi doreşte să schimbe mentalitatea la prima reprezentativă şi ca jucătorii să înţeleagă faptul că evoluează pentru întreaga ţară. El a precizat că este pregătit pentru provocarea de a antrena echipa naţională şi că şi-ar dori ca România să revină în al doilea eşalon valoric.

Federatia Romana de Fotbal - Conferinta de presa

Foto: Inquam Photos/Bogdan Buda

"Este un vis împlinit, pe care îl aveam de când am început să antrenez. Îmi vine această şansă destul de repede în cariera mea, dar sunt pregătit pentru această provocare. Ştiu ce mă aşteaptă, ştiu că vin într-un moment greu. Mi-aş dori ca jucătorii să înţeleagă că atunci când vii la echipa naţională trebuie să dai totul. Nu promit decât muncă, dedicare şi cu puţin noroc sperăm să ne calificăm la Campionatul European. Pentru mine să ajung selecţioner e ca şi cum ai antrena o echipă de top din lume, e o responsabilitate foarte mare", a spus Contra.

Cosmin Contra a menţionat că până la startul preliminariilor Campionatului European din 2020 se poate închega o echipă a României puternică. "În cei 6-7 ani de carieră cred că am acumulat suficientă experienţă şi cred că sunt capabil să completez neexperienţa cu alte multe lucruri care să echilibreze un pic balanţa. Am învăţat foarte multe, am învăţat din greşeli, cu fiecare an care trece sunt un antrenor mult mai bine pregătit, capabil să iau decizii în momente grele. Vom încerca să revenim acolo unde am fost altădată, în al doilea eşalon. Nu va fi uşor, dar avem şi avantajul că aceste preliminarii încep foarte târziu şi avem aproape un an în care să închegăm o echipă puternică. Se poare compensa un pic lipsa de valoare cu alte lucruri. Poţi să faci rezultate şi dacă nu ai aşa mare valoare", a explicat el, potrivit News.ro.

Tehnicianul crede că în momentul de faţă jucătorii nu mai au plăcerea de a veni la echipa naţională, ceea ce trebuie schimbat. "S-a pierdut plăcerea de a veni la echipa naţională, am pierdut din mentalitatea din anii trecuţi, nu ne era frică de nicio echipă, am pierdut din agresivitate, jucătorii trebuie să vină şi să aibă sentimentul că joacă pentru 20 de milioane de oameni, 23, să aibă responsabilitatea asta şi să compensăm anumite deficienţe în joc cu dăruire, sacrificiu".

Contra a precizat că orice jucător are porţile deschise la echipa naţională şi că opţiunile sunt numeroase. "Vom vedea dacă îl voi chema pe Alibec, depinde de performanţele pe care le are. Orice jucător are porţile deschise la naţională. Sunt foarte multe nume, peste 60 de jucători pe care îi urmărim şi avem informaţii despre toţi aceşti jucători. Voi încerca să fiu cât mai inspirat în ceea ce aleg. După cum am mai spus, orice jucător are poarta echipei naţionale deschisă".

Singura sa strategie la naţională este să câştige meciurile, a subliniat Cosmin Contra. El a mai spus că va vedea duminică felul în care va trăi derbiul dintre fpsta sa echipă, Dinamo, şi FCSB. "Voi vedea duminică cum îl voi trăi, din postura de selecţioner, relaxat", a adăugat Contra.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, vineri, că propunerea administraţiei FRF de numire a lui Cosmin Contra pe banca echipei naţionale a fost acceptată în unanimitate de Comitetul Executiv al forului. Contra are contract până la finalul campaniei de calificare la Campionatul European din 2020.