Cum arată azi stadionul celei mai surprinzătoare campioane din istoria fotbalului românesc

Data publicării:
stadion urziceni2-digisport 1

Unirea Urziceni a avut parte de cea mai intensă existenţă din istoria fotbalului romanesc. În doar cinci ani, a promovat, a câştigat un titlu, a jucat finala Cupei şi s-a bătut pentru Supercupă, după care a retrogradat şi s-a desfiinţat. Casa echipei din oraşul cu numai 15 mii de suflete a fost stadionul Tineretului, în care puteau intra jumătate din locuitori. Arena nu mai păstrează în zilele noastre nimic din aerul modern de care s-a bucurat în perioada de glorie a Unirii Urziceni.

FOTO: digisport.ro

Instalaţia de nocturnă, sistemul de supraveghere şi turnicheţii au ajuns în Liga I, la stadionul din Chiajna. Rămase în spate, tribunele dărăpănate, vestiarele devastate şi cioburile prin care priveau VIP-urile de la lojă n-au mai simţit aerul unui meci la nivel înalt din 2011.

Am trecut și eu pe acolo, am văzut, sincer, mi-a părut foarte rău, din păcate, stadionul acela este la pământ, e distrus și, odata cu el, și amintirea aia a noastră, a echipei frumoase care a fost pe acolo”, spune George Galamaz, fostul căpitan al echipei Unirea Urziceni.

Suporterii recunosc că le e dor de echipă. „Week-end-ul n-ar mai fi așa de trist. Ne-am pregăti din nou să facem bannere, drapele cu echipa noastră favorită”, mărturisește unul dintre ei.

FOTO: digisport.ro

Campioana-surpriză din 2009, Unirea a scos în toamna aceluiaşi an 8 puncte în grupa UEFA Champions League, cu victorii de răsunet împotriva Sevilliei şi a scoţienilor de la Glasgow Rangers.

Amintiri plăcute. Chiar îmi pare rău că nu ne-am calificat mai departe. Îmi pare rău de orașul ăla că au pierdut o echipă care a ajuns așa departe, nici ei nu sperau”, spune Tiberiu Bălan, fost jucător la Unirea.

Locul 3 i-a adus calificarea în primăvara europeană, unde Liverpool a fost mai tare. Lotul creat de Mihai Stoica şi Dan Petrescu l-a costat pe finanţatorul Bucşaru doar jumătate de milion de euro. Echipa, însă, cuprindea nume precum Arlauskis, Brandan, Rusescu sau căpitanul Galamaz.

FOTO: digisport.ro

„Cu siguranță cea mai frumoasă perioadă a fost cea de la Unirea Urziceni, în care am obținut titlul de campioni și care mi-a adus prezența la echipa nașională”, mărturisește Galamaz.

După ce Dumitru Bucşaru şi-a retras sprijinul financiar, echipa a intrat în declin. La doar doi ani de la câştigarea titlului, jucătorii s-au împrășitat în patru zări, iar Unirea a terminat penultima şi a dispărut din fotbalul românesc.

„Când mă uit la Champions League la televizor îmi reamintesc cu mare plăcere momentele când îmi cânta și mie imnul. Eram căpitanul echipei și sunt mândru de lucrul acesta”, spune Galamaz.

FOTO: digisport.ro

Din 2011, stadionul din Urziceni nu a mai găzduit niciun meci oficial. Și viitorul sună rău. Autoritățile au anunțat că nu există niciun plan de renovare a arenei din orașul ialomițean.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri