Decizie istorică. Se rejoacă un meci după ce arbitrul a dezavantajat o echipă

Data actualizării: Data publicării:
minge fotbal lpf.ro

FIFA a decis rejucarea meciului câştigat de Africa de Sud, pe teren propriu, în faţa Senegalului, în noiembrie 2016, în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale din 2018, al cărui arbitru a fost suspendat pe viaţă pentru „manipularea partidei”. Hotărârea finală a venit după ce Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv a ratificat pedeapsa centralului Joseph Lamptey, din Ghana, scrie digisport.ro.

Acest meci, care se va rejuca în noiembrie 2017, oferă o şansă în plus naționalei Senegalului, care a pierdut atunci cu 1-2 în Africa de Sud. În acest moment, senegalezii se află pe locul al treilea în Grupa D africană, la un punct de Insulele Capului Verde şi Burkina Faso, în cursa pentru calificarea la turneul final de anul viitor, la care va participa doar câştigătoarea grupei.

FIFA a precizat, totodată, că decizia de rejucare a partidei vine „după confirmarea Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de a aplica interdicţia pe viaţă arbitrului Joseph Lamptey, pentru manipularea rezultatului meciului”.

Suspendat iniţial pentru o perioadă de 3 luni de Confederaţia Africană de Fotbal, pentru „acordarea unui penalty (Africii de Sud) pentru un henţ inexistent”, ghanezul Lamptey a fost ulterior suspendat pe viaţă de către FIFA, care l-a găsit vinovat de „influenţă ilegală asupra rezultatului unui meci”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri