Dinamo, noul lider al Ligii 1, după 3-0 cu FC Voluntari

Data publicării:
rednic 1

Mircea Rednic, antrenorul lui Dinamo / FOTO: digisport.ro

Dinamo a deschis scorul în minutul 34, prin mijlocașul Steliano Filip, care a recuperat balonul la 20 m de poarta adversă, a pătruns în careu și a șutat în diagonală, învingându-l pe portarul Balauru.

Gazdele și-au majorat avantajul în repriza secundă, în urma unei acțiuni în flancul stâng a camerunezului Fai, care i-a centrat perfect lui Cosmin Matei, iar acesta a înscris fără probleme din interiorul careului (min.56).

Rezultatul final al întâlnirii din șoseaua Ștefan cel Mare a fost stabilit de Dorin Rotariu, care a marcat al treilea gol al alb-roșilor, la câteva minute după intrarea sa pe teren, în urma unei pase a lui Bogdan Gavrilă (min.63).

Grație acestui succes, Dinamo a acumulat 12 puncte, cu unul mai mult decât Astra Giurgiu, ocupanta locului secund, care a câștigat miercuri derby-ul etapei cu Steaua București, campioana en titre (2-0).

Suntem pe locul 1 în etapa a șasea, dar important este să fim la final acolo sus. E bine, însă, pentru moralul jucătorilor și spectatorilor, care sunt minunați. O luăm pas cu pas”, a declarat antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, la finalul partidei, potrivt digisport.ro. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri