FRF cumpără 246 de defibrilatoare pentru toţi membrii afiliaţi

Data actualizării: Data publicării:
defibrilator crop getty

Federaţia Română de Fotbal a decis să cumpărere 246 de defibrilatoare, în valoare totală de 230.000 de euro, care vor fi distribuite tuturor membrilor afiliaţi, după decesul fotbalistului dinamovist Patrick Ekeng, a anunţat vineri preşedintele FRF Răzvan Burleanu, scrie News.ro.

defibrilator crop getty

„La propunerea departamentului medical al Federaţiei Române de Fotbal, s-a aprobat achiziţionare de defibrilatoare, 246 de defibrilatoare cu un cost de aproximativ 230.000 de euro. Procedura de achiziţie a fost deja aprobată, aşteptăm ca până la finalul lunii noiembrie acest defibrilatoare să ajungă la membrii afiliaţi ai FRF. Vorm merge şi la echipele din Liga I, sunt 246 de defibrilatoare. Vor merge la Liga I, a II-a, a III-a, fotbal feminin, fotbal în sală, copii şi juniori. Până la finalul lunii noiembrie toţi membrii afiliaţi vor primi aceste defibrilatoare”, a declarat Burleanu la finalul şedinţei Comitetului Executiv al FRF.

În cadrul şedinţei C. Ex. s-a decis ca echipele care nu îşi îndeplinesc baremul de puncte în play-out-ul Ligii I să nu mai pornească în sezonul următor cu penalitate. „Punctul important de astăzi de pe ordinea de zi a fost discutarea cadrului normativ şi a sistemului competiţional la toate eşaloanele pe care le avem, inclusiv propuneri pe care le avem pentru sezonul 2017-2018. Două sunt mai importante. Pe de o parte o decizie de modificare a regulamentului de organizare astfel încât echipele din Liga a II-a şi a III-a să poată amâna partidele atunci când au jucători selecţionaţi la loturile naţionale, inclusiv loturile de juniori Unre 19 şi Under 17. O altă modificare importantă face referire la eliminarea obligativităţii îndeplinirii baremului de puncte pentru echipele din play-out-ul Ligii I”, a mai spus Burleanu.

Jucătorul dinamovist Patrick Ekeng a murit în 6 mai, după ce s-a prăbuşit pe teren, în minutul 70 al meciului cu FC Viitorul. Acesta a fost dus cu o ambulanţă Puls la Spitalul Floreasca, unde a fost resuscitat aproximativ o oră şi 30 de minute, însă nu a mai putut fi salvat.

În raportul de necropsie se specifica faptul că, în cazul atleţilor care suferă de tahiaritmie, cum a fost cazul lui Ekeng, mai mult de 95% dintre cei ce sunt defibrilaţi supravieţuiesc dacă defibrilarea se face în primul minut de stop cardiac. „Şansele de supravieţuire scad cu 5,5 % pe minut”, se mai arată în raport.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a deschis atunci un dosar penal, în care au fost făcute cercetări in rem, pentru ucidere din culpă, iar după o lună şi jumătate de la începerea anchetei, a fost pusă sub acuzare Mihaela Duţă, de la Ambulanţa Puls.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri