Începe carnavalul fotbalului. Ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial din Brazilia, programată la ora 21.00.

Data publicării:
logo braziliacrop

Timp de o lună, miliarde de oameni vor urmări meciurile de la Campionatul Mondial de Fotbal. Sportul rege a coborât în Ţara Cafelei, iar momentul este marcat pe Pământ, în spațiu și în mediul virtual.

Sute de mii de turişti vor ajunge în zilele următoare în cele 12 oraşe care găzduiesc Cupa Mondială, iar cuvântul care pluteşte pe buzele lor este acelaşi: „distracţie”.

La Rio de Janeiro, începerea Campionatului Mondial a fost sărbătorită prin luminarea statuii lui Iisus Hristos în culorile drapelului brazilian.

„Brazilienii sunt ospitalieri, sunt paşnici, iar această Cupă Mondială va fi un moment de neuitat pentru toată lumea”, spune preotul Omar Raposo.

21 de lideri mondiali şi-au anunţat prezenţa la Cupa Mondială de Fotbal din Brazilia. Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, vicepreşedintele american Joe Biden şi regele Philippe al Belgiei sunt doar câţiva dintre invitaţii de seamă care vor lua loc în tribune.

Aproximativ un miliard de dolari au fost cheltuiţi pentru asigurarea securităţii, pe perioada desfăşurării competiţiei.

Stadionul meciului inaugural nu este gata

Dincolo de febra pregătirilor, ziua de deschidere a Campionatului Mondial riscă să se tranforme într-un fiasco.

Arena Corinthians din Sao Paulo pe care se va disputa meciul inaugural, cel dintre Brazilia şi Croaţia, nu este încă gata. Cu doar câteva ore înainte de începerea meciului, tribunele nu sunt gata, pe schele muncitorii încă lucrează, iar în aceste condiţii, toată lumea se întreabă dacă au fost respectate în întregime măsurile de siguranţă.

Probleme sunt şi pe stadionul din Manaus, unde Anglia va disputa primul său meci împotiva Italiei. Gazonul este într-o stare jalnică, lucru care a declanşat nemulţumirea jucătorilor celor două echipe.

Pe lângă toate aceste probleme, angajaţii de la sol de pe cele trei aeroporturi din Rio sunt în grevă parţială pentru 24 de ore.

Ei cer bonusuri pentru orele suplimentare pe care vor fi nevoiţi să le lucreze în acestă perioadă, condiţii de muncă mai bune şi o majorare cu 12% a salariului.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri