Jumătate din echipele din Liga 1 evoluează „acasă” pe alte stadioane

Data publicării:
532677 532677 steaua bilete astra

Două dintre cele mai mari şi mai moderne stadioane din ţară au devenit construcţii decorative. La Ploieşti, Petrolul a fost exclusă de pe Ilie Oană din cauza datoriilor către administratorii stadionului.

Pentru că nu a primit toate avizele ISU, Arena Naţională a fost închisă temporar şi a forţat-o pe Steaua să îşi găsească altă casă.

Campionii s-au mutat mai întâi la Cluj-Napoca, pentru meciul cu FC Botoşani, iar în acest weekend vor găzdui la Piteşti derby-ul cu Astra Giurgiu. În total, peste 500 de kilomentri departe de Capitală.

Pe Cluj Arena, va juca, până la sfârşitul anului, ASA Târgu Mureş. Mândria Ardealului a rămas casa Universităţii Cluj, dar cum echipa a ajuns în Liga a doua şi interesul fanilor a scăzut. Astfel, pe un stadion de 30.000 de locuri, nu s-au strâns niciodată în acest sezon mai mult de 2000-3000 de spectatori.

Şi CSU Craiova are probleme. Stadionul din Craiova ar trebui dat în folosință în noiembrie 2016, de aceea, peste 100 de muncitori lucrează zi-lumină pentru ca arena să fie gata la termenul stabilit inițial. Atunci ar putea apărea însă o nouă problemă: cum costurile pentru întreținere sunt foarte mari, primăria și echipa ar putea să nu ajungă la o înțelegere, iar echipa să-și continue activitatea pe stadionul Extensiv.

Chiar dacă pare greu de crezut, există şi cazuri mai ciudate decât cel al lui CSU Craiova. FC Voluntari are un stadion nou în zona Pipera, dar joacă meciurile de acasă pe Dinamo. Arena "Anghel Iordănescu" trebuia inaugurată luna trecută, dar administratorii au ajuns la concluzia că mai este nevoie de o expertiză pentru evitarea unei drame similare celei din clubul Colectiv.

Şi Pandurii au ajuns în exil. Jucătorii lui Edi Iordănescu sunt gazde la Turnu Severin până la finalizarea arenei de cinci stele de la Târgu Jiu, care va fi inaugurată, cel mai devreme, în 2017.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri