Sari la conținut
News Alert

LPF și-a ales noul președinte

Gino Iorgulescu a câştigat un nou mandat la conducere LPF, el fiind reales în funcţie, luni, în cadrul Adunării Generale a forului, cu 13 voturi pentru şi unul împotrivă, în faţa lui Sorin Drăgoi. Gino Iorgulescu era în funcţia de preşedinte al LPF din 14 noiembrie 2013, iar de luni va avea un nou mandat, pe cinci ani.

În vârstă de 61 de ani, Gino Iorgulescu l-a avut contracandidat pe preşedintele ACS Poli Timişoara, Sorin Drăgoi, 52 de ani (foto, în stânga).

Iorgulescu a făcut carieră ca jucător la Sportul Studenţesc, dar a mai evoluat şi la Dunărea Giurgiu şi Progresul. După retragere, el a activat ca antrenor secund la echipa naţională, în mandatele selecţionerilor Mircea Rădulescu şi Cornel Dinu, apoi a fost mai mulţi ani preşedintele FC Naţional, fostă Progresul.

Gino Iorgulescu este în funcţia de preşedinte al LPF din 14 noiembrie 2013, când l-a învins la ultimele alegeri pe Dumitru Dragomir, cu 11 voturi la 7. Dragomir conducea LPF de 17 ani. Dar cu o zi înaintea alegerilor, o întrunire a unor politicieni, între care premierul de atunci Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea, cu zece conducători ai unor cluburi din Liga I a pus capăt "domniei" lui „nea Mitică” la Ligă.

Înainte de alegeri, Iorgulescu a spus că îşi doreşte un nou mandat şi pentru că majoritatea cluburilor din Liga I i-a cerut acest lucru. Cele mai importante realizări în mandatul încheiat luni sunt, în opinia lui, valoarea contractului de televizare a meciurilor şi reducerea numărului de echipe din prima ligă, ceea ce a făcut competiţia mai interesantă.

Mandatul viitorului preşedinte va fi de cinci ani şi nu de patru, ca până acum, după ce Statutul LPF a fost modificat în acest sens. O persoană nu poate avea mai mult de două mandate la conducerea ligii, astfel că pentru Iorgulescu acesta este ultimul mandat.

Fișă biografică, Gino Iorgulescu:

Fostul internațional român de fotbal Gino Iorgulescu s-a născut la 15 mai 1956, la Giurgiu.

A început să joace fotbal în orașul natal, la formația Dunărea, la care a evoluat până în anul 1975, când s-a transferat la formația Sportul Studențesc. În campionatul 1976-1977 joacă la Progresul București, după care revine la echipa din "Regie", unde și-a desfășurat până la final cariera de fotbalist.

A fost unul dintre cei mai importanți jucători care au evoluat la formația bucureșteană Sportul Studențesc. A jucat pe postul de fundaș central, atât la formația de club, cât și la echipa națională.

Calitățile sale fizice și determinarea cu care evolua meci de meci în campionat, l-au făcut pe antrenorul de atunci al echipei naționale, Mircea Lucescu, să-l selecționeze pentru prima oară. Evoluția excelentă în primul său meci în tricoul primei reprezentative, Elveția — România (0-0), disputat la 11 noiembrie 1981, la Berna, l-au impus ca titular în primul unsprezece în acei ani.

A participat atât la jocurile din grupa de calificare pentru Campionatul European din Franța, cât și la turneul final al acelei competiții. Meciul său de referință a fost România-Italia (1-0), când l-a blocat eficient pe celebrul atacant italian Paulo Rossi, golgheterul Campionatului Mondial din Spania 1982.

A îmbrăcat de 49 de ori tricoul echipei naționale, pentru care a înscris 3 goluri.

După încheierea carierei de fotbalist, a rămas pentru câțiva ani în cadrul clubului Sportul Studențesc, pentru ca la începutul anilor '90 să fie numit președinte al grupării bucureștene FC Național, funcție în care a activat până în toamna lui 2005. A cochetat pentru puțin timp și cu antrenoratul, fiind secundul lui Cornel Dinu la echipa națională în perioada 1992-1993.

La 14 noiembrie 2013 a fost ales, prin vot secret, de reprezentanții cluburilor din Liga 1 în funcția de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.