Președintele FRF, Răzvan Burleanu, premiat cu 90.000 de euro pentru calificarea naționalei la EURO 2016

Data publicării:
razvan burleanu-1

Burleanu a declarat, sâmbătă, că va primi 50 la sută din prima unui jucător al primei reprezentative, care, conform surselor AGERPRES, a fost răsplătit pentru evoluțiile din campania de calificare la turneul final din Franța cu 182.000 de euro.

Comitetul Executiv al FRF a votat, sâmbătă, cu o singură abținere, ca fondul de premiere pentru conducerea federației să fie de 650.000 de euro.

„Astăzi s-a stabilit fondul de premiere pentru administrația Federației Române de Fotbal și pentru membrii Comitetului Executiv într-un procent de 8,12 la sută, în cuantum de 650.000 de euro. În același timp, pragul maxim va fi de 50 la sută (n.r. - din prima unui fotbalist al echipei naționale) și nu cum probabil se știa, de 5-6 oameni care se situau undeva la 100 la sută. Deci practic acesta este pragul maxim și vor beneficia toți oamenii care au luat parte din primul până în ultimul moment la această campanie de calificare, de la doamna care stă aici în fiecare dimineață și ne deschide ușa, până la președintele federației”, a spus Burleanu la finalul ședinței Comitetului Executiv.

Întrebat care este diferența dintre fosta conducere a FRF care se premia pentru calificările naționalei și actuala conducere care procedează la fel, Burleanu a răspuns: „În mandatul meu ca președinte niciodată nu se vor acorda prime de organizare de meciuri, prime de eșec sau mai știu eu ce. Asta a fost o realitate pe care am avut-o la nivelul federației. În 2008 (n.r. - ultima participare a României la un turneu final) am avut șase persoane care s-au situat cu prime de peste 95-96 la sută, astăzi o să regăsim o singură persoană, președintele FRF, cu 50 la sută din prima unui jucător. Noi considerăm că suntem în zona suport. Astăzi, suma încasată din drepturile de sponsorizare față de 2008 a crescut de două ori. Și nu o să-l găsiți acolo pe președintele federației care să comisioneze acești bani. Și atunci tot ce facem legăm de performanța echipei naționale”.

Președintele susține că responsabilitatea este meritul Comitetului Executiv în calificarea selecționatei României la EURO 2016. 'Meritul este de responsabilitate înainte de toate. Fiindcă la nivel de Comitet Executiv se iau deciziile care influențează fotbalul', a explicat el.

Burleanu a adăugat că primele fotbaliștilor pentru trecerea de faza grupelor la Campionatul European din Franța sunt stabilite, dar nu a dorit să le divulge. 'Toate lucrurile sunt deja discutate cu jucătorii. Nu pot spune mai mult', a menționat Burleanu.

Echipa națională de fotbal a României, calificată la un turneu final după opt ani, va juca meciul de deschidere la EURO 2016, contra Franței, echipa gazdă (10 iunie, Stade de France, 22,00). România va mai întâlni în Grupa A echipele Elveției (15 iunie) și Albaniei (19 iunie).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri