Sari la conținut

Prunea a primit 300.000 de euro în urma procesului câştigat cu FRF

Preşedintele grupării CSMS Iaşi, Florin Prunea, a primit din partea Federaţiei Române de Fotbal salariul restant de aproximativ 300.000 de euro, în urma deciziei Tribunalului Bucureşti în litigiul de muncă intentat de acesta, scrie News.ro.

prunea

„Procesul a fost definitiv câştigat, a fost o decizie irevocabilă întrucât FRF nu a mai atacat hotărârea iniţială. Am primit banii în cont în luna august. A fost vorba de aproximativ 300.000 de euro şi a ajuns undeva la 500.000 de euro cu toate taxele”, a declarat Prunea pentru News.ro.

La sfârşitul lunii martie, Tribunalul Bucureşti a dat câştig de cauză preşedintelui grupării CSMS Iaşi, Florin Prunea, obligând FRF la plata salariului restant de 1.263.740 de lei.

Preşedintele executiv al CSMS Iaşi, Florin Prunea, a fost eliberat din funcţia de director de relaţii internaţionale din cadrul FRF în 2009, când a fost trimis în judecată de DNA Piteşti, într-un caz de corupţie în arbitraj.

Ulterior, Prunea a fost achitat de Curtea de Apel Argeş, instanţa hotărând ca Prunea să revină în funcţia de director de relaţii internaţionale şi FRF să-i achite salariile restante.