România, depășită de Islanda în clasamentul FIFA. Pe ce loc a coborât naționala

Data publicării:
nationala

Foto: Gulliver/GettyImages

Primele cinci poziții ale ierarhiei mondiale sunt nemodificate față de luna trecută, cu Argentina pe primul loc, urmată de Belgia, Columbia, Germania și Chile, în timp ce Portugalia, noua campioană europeană, a urcat două trepte și se află pe locul 6.

Franța, finalista EURO 2016, a înregistrat un salt de zece locuri și este acum pe 7, dar surpriza Țara Galilor a reușit o urcare spectaculoasă de 15 locuri, până pe poziția a 11-a. Salturi notabile au mai reușit Croația (12 locuri), Polonia (11) sau revelația Islanda (12). Cele mai semnificative coborâri le-au avut Austria (11 locuri), Olanda (12) sau Ucraina (11).

Dintre viitoarele adversare ale tricolorilor în preliminariile Cupei Mondiale 2018, doar Polonia este mai bine clasată (locul 16). Danemarca ocupă poziția a 44-a, după ce a coborât 6 locuri, Muntenegru a pierdut cinci poziții și se află pe 95, Kazahstan a reușit un salt de 15 locuri, până pe 97, iar Armenia a urcat opt locuri, fiind acum pe 102.

Kosovo figurează pentru prima oară în ierarhia mondială, pe locul 190 din 209 echipe reprezentative.

Următorul clasament va fi publicat în data de 11 august.

Clasamentul FIFA pe 14 iulie:

1 (1). Argentina 1.585 puncte
2 (2). Belgia 1.401
3 (3). Columbia 1.331
4 (4). Germania 1.319
5 (5). Chile 1.316
6 (8). Portugalia 1.266
7 (17). Franța 1.189
8 (6). Spania 1.165
9 (7). Brazilia 1.156
10 (12). Italia 1.155
11 (26). Țara Galilor 1.137
12 (9). Uruguay 1.130
13 (11). Anglia 1.107
14 (16). Mexic 1.044
15 (27). Croația 1.022
16 (27). Polonia 1.011
17 (13). Ecuador 1.002
18 (15). Elveția 957
19 (18). Turcia 915
19 (20). Ungaria 915
21 (10). Austria 875
22 (34). Islanda 871
23 (24). Slovacia 867
24 (22). România 856
25 (31). SUA 855
26 (14). Olanda 848
27 (23). Costa Rica 840
28 (25). Irlanda de Nord 822
29 (20). Bosnia-Herțegovina 813
30 (19). Ucraina 801  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri