Sari la conținut
News Alert

Stadionul Dinamo nu va fi reabilitat din cauza „câinilor până la moarte”

Reconstrucţia stadionului din Şoseaua Ştefan cel Mare se află în impas din cauza refuzului asociaţiei controlate de Nicolae Badea, CS Fotbal Club Dinamo, de a înceta contractul de asociere cu CS Dinamo, se arată într-un răspuns al clubului sportiv la solicitarea News.ro.

stadionul dinamo

Clubul Sportiv Dinamo, care are în folosinţă stadionul aflat în proprietatea privată a statului, precizează că CS FC Dinamo, asociaţia condusă de fostul acţionar al clubului de fotbal, Nicolae Badea, a refuzat propunerea de încetare a contractului de asociere de comun acord, ceea ce ar fi permis Companiei Naţionale de Investiţii să demareze lucrările de reconstrucţie.

„Prin regulamentul său de organizare şi funcţionare, CNI (n.r. - Compania Naţională de Investiţii, cea care se ocupă de reocnstrucţia celor 4 stadioane în vederea organizării CE 2020) realizează proiecte de investiţii doar pe terenuri degrevate de sarcini, or contractul de asociere dintre CS Dinamo Bucureşti şi entitatea privată CS FC Dinamo reprezintă o piedică în calea investiţiei. CS Dinamo a propus societăţii CS FC Dinamo încetarea contractului de asociere de comun acord, demers refuzat de CS FC Dinamo Bucureşti”, se arată în răspunsul CS Dinamo, remis agenţiei News.ro.

Contractul de asociere sportivă, care permitea CS FC Dinamo, care administra clubul de fotbal, să folosească stadionul pe o perioadă nedeterminată, a fost semnat în baza Hotărârii de Guvern nr. 1086 din 2000, în perioada în care prim-ministru era Mugur Isărescu, şi modificată prin HG 207 din 2002, în mandatul lui Adrian Năstase.

„La data de 16.07.2002, între CS Dinamo Bucureşti şi CS FC Dinamo Bucureşti s-a încheiat contractul de asociere sportivă nr. 2640, obiectul acestuia fiind asocierea părţilor în vederea susţinerii şi promovării activităţii sportive de performanţă a celor două cluburi şi exploatarea eficientă şi rentabilă a bazei materiale. Asocierea a avut ca temei legal HG nr. 1086/2000, modificată prin HG 207/2002 şi OMAI 256/2002. Menţionăm că nu a existat nicio suprafaţă concesionată către CS FC Dinamo Bucureşti. Stadionul se află în proprietatea privată a statului, administrarea Ministerului Afacerilor Interne şi folosinţa CS Dinamo Bucureşti”, se mai arată în comunicatul CS Dinamo.

În baza contractului de asociere, CS FC Dinamo Bucureşti, asociaţie în insolvenţă care nu mai are echipă de fotbal, fiind doar acţionar minoritar la FC Dinamo 1948 SA, actualul administrator al grupării din Liga I, are dreptul să utilizeze în comun cu CS Dinamo Bucureşti baza materială prevăzută în Anexa 2 a HG 207/2002, care include şi stadionul central. Conform acestei anexe, fosta asociaţie de fotbal CS FC Dinamo are dreptul să folosească aproximativ 74.000 de metri pătraţi din Parcul Sportiv Dinamo, printre care stadionul central, centrul de fotbal pentru tineret, Stadionul Florea Dumitrache şi terenurile de antrenament pe zgură şi gazon.

Contractul poate înceta, conform clauzelor, doar prin acordul părţilor, pieirea bazei materiale, în cazul lichidării CS FC Dinamo Bucureşti sau orice alte cazuri prevăzute de lege. Nu a fost însă prevăzută printre clauze şi dispariţia obiectului de activitate a asociaţiei, cum este în cazul de faţă.

În urma acumulării unor datorii, CS Dinamo a încercat în 2013 ruperea unilaterală a contractului de asociere, dar asociaţia condusă de Badea a contestat creanţa în instanţă, dosarul aflându-se pe rol la Tribunalul Bucureşti.

„La 17.09.2013, CS Dinamo Bucureşti a procedat la denunţarea unilaterală a contractului de asociere ca urmare a neplăţii de către CS FC Dinamo a unor facturi reprezentând cotele de asociere. CS FC Dinamo a formulat contestaţie împotriva creanţei CS Dinamo, sens în care a fost dispusă efectuarea unei expertize financiar contabile, nedefinitivată până în prezent, aspect ce face obiectul dosarului 32249/3/2010/02, aflat pe rol la Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă”, se arată în răspunsul oficial formulat de CS Dinamo pentru News.ro.

Conducerea clubului sportiv speră să găsească modalitatea prin care să permită CNI începrea reconstrucţiei: „Modernizarea stadionului de fotbal reprezintă pentru CS Dinamo un obiectiv la fel de important ca şi pentru suporterii dinamovişti. Conducerea clubului încearcă să găsească, alături de Ministerul Afacerilor Interne, soluţiile care să permită demararea şi ulterior finalizarea investiţiei. Pentru realizarea acestui deziderat este nevoie însă de un consens mai larg, în care să primeze interesul sportului”.

Conform unor surse autorizate, degrevarea de orice sarcină a terenului pe care ar trebui să se reconstruiască Stadionul Dinamo ar trebui să se finalizeze până la finalul lunii martie, astfel încât până la finalul anului Compania Naţională de Investiţii să definitiveze procesul de alegere a constructorului şi de avizare a lucrării. Conform planului, lucrările de reconstrucţie ar trebui să demareze la începutul anului viitor, astfel încât să fie gata la mijlocul lui 2019, aşa cum cere UEFA.

O altă soluţie pentru rezolvarea situaţiei ar fi o altă Hotărâre de Guvern prin care să fie abrogată cea din 2002, dar în acest caz asociaţia condusă de Nicolae Badea ar putea cere în instanţă anumite prejudicii.

Dintre cele patru stadioane aflate în programul de reconstrucţie în vederea organizării Euro 2020, arena Arcul de Triumf, este în faza cea mai avansată, urmând să înceapă lucrările în vara acestui an. Arenele Steaua şi Rapid se află în faza de obţinere a autorizaţiilor de construire.

Conform planului întocmit de CNI, cele patru stadioane vor fi încadrate la finalul reconstrucţiei în categoria a IV-a UEFA, după cum urmează: Dinamo - 20-25.000 de locuri, Steaua - până la 30.000 de locuri, Rapid - 15-20.000 de locuri şi Arcul de Triumf - 8.000 de locuri. Conform estimărilor, având în vedere că un loc va costa 1500-1600 de euro, suma totală pentru reconstrucţia celor patru arene se va ridica la aproximativ 105 milioane de euro.

Bucureştiul se află printre cele 13 oraşe gazdă ale Campionatului European 2020, pe Arena Naţională urmând a se disputa patru partide de la turneul final. Cele patru stadioane trebuie reconstruite pentru a folosi la antrenamentele echipelor aflate în competiţie.