Europa League: Steaua - FC Zurich, 1-1

Data actualizării: Data publicării:
580770d895f9cff13f340acf

Echipa Steaua a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susţinut, joi, pe Arena Naţională, contra echipei FC Zurich, în etapa a treia a grupei L a Ligii Europa. În celălalt meci, Osmanlispor a remizat acasă, 2-2, cu Villarreal.

5809099095f9cf8801f11ca8

UPDATE: Steaua a început să conducă formația elvețiană FC Zurich, în minutul 63, după golul lui Golubovici. Însă, oaspeții au egalat pe final, grație golului lui Kone din minutul 85.

Șansele Stelei

Steaua a fost la un pas să reuşească o victorie importantă în grupa L a Europa League, contra lui Zurich, pe teren propriu. Roş-albaştrii au condus până în minutul 86, însă au fost egalaţi pe final de Kone. Calificarea în primăvara europeană e o misiune mult mai dificilă în acest moment.

Cu 4 puncte acumulate, roş-albaştrii ar fi avut motive întemeiate să spere, însă golul marcat de elveţieni pe final schimbă fundamental calculele, notează digisport.ro.

Astfel, echipa lui Reghecampf e în acest moment ultima din grupă, cu doar două puncte strânse în trei etape. Una dintre puţinele variante pentru ca Adi Popa&Co să mai spere că ies din grupă e legată de meciul retur cu Zurich: cu o victorie pe tărâm elveţian, Steaua ar putea reintra în calcule. Ar acumula astfel 5 puncte şi ar putea urca pe locul secund, în condiţiile în care Villarreal e de aşteptat să învingă, pe teren propriu, pe Osmanlispor.

Chiar şi aşa, totul va depinde de meciul cu turcii lui Rusescu. E greu de crezut că Steaua poate spera să ia punct din Spania, cu „submarinul galben”, astfel că disputa cu Osmanlispor trebuie câştigată.

Formaţia lui Reghecampf ar acumula astfel 8 puncte şi, aproape sigur, nu ar depinde de jocul rezultatelor.


Steliştii se aşteptă la un duel pe viaţă şi pe moarte cu FC Zurich. Elveţienii au pierdut un singur meci oficial în ultimele cinci luni şi sunt peste roş-albaştrii în clasamentul grupei L din Europa League.

Trebuie să fim foarte atenți. Vor fi foarte periculoși la fazele fixe, dar sper să rezolvam noi jocul și să reușim să marcam cu un gol mai mult decât adversarul”, a spus Laurențiu Reghecampf, antronor Steaua.

Campion cu Steaua, Paul Papp şi-a învaţat foştii colegi ce să facă pentru o victorie cu FC Zurich. Fundaşul a ajuns vara aceasta la FC Wil, în liga secundă din Elveţia şi s-a duelat cu adversara roş-albaştrilor. Echipa lui Papp a remizat, 1 - 1, cu FC Zurich.

„Este o echipă destul de bună, are jucători masivi, sunt periculoşi la out-uri şi cornere. Pe cât de periculoşi sunt la astfel de faze, atât de rigizi sunt în apărare la cornere”, a spus Paul Papp.

Elveţienii de la FC Zurich îl văd pe Adi Popa cel mai periculos jucător al Stelei.

„Cred că la Steaua compartimentul cel mai bun este cel ofensiv, cu mulţi jucători de atac foarte buni individual. De asemenea, Boldrin, în rol de număr 10”, a spus Ulrich Forte, antrenor FC Zurich.

În celălalt meci al grupei, Osmanlispor primeşte vizita lui Villarreal.

Echipa de start a Stelei: Niţă - Ovidiu Popescu, Tamaş, Toşca, Momcilovic - Bourceanu, Muniru - Popa, Boldrin, De Amorim - Golubovic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri