Steaua negociază transferul lui Piovaccari

Data publicării:
piovaccari plecare

Atacantul italian Federico Piovaccari, care a jucat la Steaua în sezonul trecut, este noua ţintă a roş-albaştrilor. Italianul a revenit în atenţia şefilor din Ghencea, după ratarea transferului lui Hamza Younes. Piovaccari a marcat zece goluri în sezonul trecut al Ligii 1.

Pe de altă parte, tunisianul Hamza Younes a primit o veste proastă de la Ludogoreţ. Nu a fost inclus pe lista UEFA pentru meciurile din playoff-ul Champions League.

„Nu vă pot spune niciun nume, pentru că nu putem spune că ar putea să vină. Negocieri sunt. Nu, nu, cu Rusescu nu avem. (Rep. Doar cu Piovaccaro?) Da, cu el și cu altcineva”, a declarat Valeriu Argăseală, președintele de la Steaua.

Ludogoreț i l-a suflat Stelei pe Hamza, dar continuă războiul psihologic. Tunisianul încă nu a fost inclus de campioana Bulgariei pe lista UEFA.

Ludogoreț și Steaua mai au timp până luni să definitiveze listele cu jucătorii care vor evolua în meciurile din playofful UEFA Champions League.

Primul olandez la Steaua

Între timp, Steaua l-a prezentat oficial pe înlocuitorul lui Mihai Pintilii. Olandezul Nicandro Breeveld a venit în Ghencea cu ambiţii mari şi a recunoscut că oferta roş-albaştrilor a fost cea mai bună.

Nicandro Breeveld este primul olandez din istoria Stelei. Mijlocaşul de 27 de ani a fost trecut pe lista UEFA pentru playoff-ul cu Ludogoreţ, dar poate debuta în tricoul roş-albastru chiar împotriva foştilor colegi de la Pandurii.

Cred că transferul la Steaua este un pas mare. E cea mai bună ofertă pe care am avut-o. (...) Steaua are o şansă bună să ajungă în Champions League. E o echipa mare şi trebuie să facem tot posibilul să ajungem acolo”, a declarat olandezul.

Mai în glumă, mai în serios, Valeriu Argăseală a recunoscut că Steaua urmăreşte şi alţi jucători de la Pandurii. „Noi facem în fiecare an câte un transfer de la Pandurii. E posibil să vină Anton și să plece Breeveld la Ajax”, a declarat Valeriu Argăseală.

500.000 de euro i-a costat pe stelişti transferul lui Breeveld. Jucătorul a semnat un contract valabil pe doi ani cu campioana României.

Conducerea Stelei a confirmat, pe de altă parte, transferul lui Florin Gardoş la Southampton. Campionii vor încasa 7,5 milioane de euro în schimbul fundaşului de 25 de ani. Potrivit presei engleze, Gardoş va parafa o înţelegere pe 3 ani, pentru un salariu lunar de 100.000 de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri