Sari la conținut
News Alert

Un grup francez, lider mondial, preia una dintre cele mai iubite echipe din România

Petrolul este prima în clasamentul ligii judeţene din Prahova după 18 etape, cu 46 de puncte şi un golaveraj impresionant, 71-7, iar preşedintele Cristi Vlad a anunţat că se află în negocieri avansate cu un investitor important, care ar putea prelua clubul.

fotbal

Sucursala din România a grupului francez Veolia, lider mondial în managementul apei, va anunța oficial săptămâna viitoare preluarea Petrolului, cu țintă promovarea an de an până în L1, scrie gsp.ro.

Petrolul e lider în campionatul județean Prahova, va intra aproape sigur în barajul pentru promovarea în L3.

Echipa ploieșteană continuă să surprindă prin numărul incredibil de spectatori pe care îi adună la fiecare meci disputat pe teren propriu în Liga a IV-a, unde a ajuns după falimentul din vara trecută.

La ultima partidă de pe teren propriu, câştigată cu 5-0 contra lui CS Blejoi, ploieştenii au fost susţinuţi pe Stadionul „Ilie Oană” de 5.811 spectatori plătitori. Conducerea prahovenilor a decis chiar şi amânarea startului partidei cu zece minute din cauza numărului mare de suporteri de la casele de bilete, conform digisport.ro.

Echipa cu cea mai ridicată medie din primul eşalon, Steaua (5.464 de oameni), a adunat la primul meci din play-off, cu CFR Cluj, 6.500 de spectatori.