Sari la conținut

VIDEO. Steaua – Dinamo 1-1. Rezumatul partidei

Disputa de sâmbătă seară dintre Steaua și Dinamo a găsit cele două echipe pe locurile unu și doi în clasament, situaţie care nu s-a mai întâmplat de 10 ani, mai exact de pe 20 septembrie 2006, informează digisport.ro. Partida s-a încheiat la egalitate.

PARTIDA S-A ÎNCHEIAT. 1-1, SCOR FINAL.

Partida a început în forţă, iar soarta derby-ului a fost decisă încă din primul sfert de oră. S-a terminat 1-1 şi este al cincilea derby consecutiv care se încheie nedecis între cele două rivale.

Min 88. Dinamovistul Steliano Filip vede direct cartonaşul roşu, după o intrare cu mâinile la Adi Popa. 

ACTUALIZARE 22.04. A ÎNCEPUT REPRIZA A 2-A

Pauză pe Arena Națională

MIN 17. GOOOL STEAUA. De Amorim restabilește egalitatea.

MIN 11. GOOOL DINAMO. Rotariu înscrie cu o lovitură de cap. 

ACTUALIZARE 19.55. Echipele de start:

Steaua: Fl. Niță – Enache, Tamaș, Mitrea, Momcilovic – Ad. Popa, N. Stanciu, Boldrin, Hamroun – Fl. Tănase, De Amorim.

Dinamo: Brănescu – Romera, Nedelcearu, Mevlja, St. Filip – Hanca, Busuladzic, Palic – D. Rotariu, Gnohere, V. Lazăr.

____________________________________________

Anul trecut, cele două rivale s-au întâlnit în etapa a cincea, tot pe Arena Naţională, tot cu Steaua gazdă. Înaintea partidei care s-a încheiat la egalitate, 0-0, Steaua şi Dinamo se aflau pe locurile 2 şi 3 în clasament, la egalitate de puncte cu liderul ASA Tg. Mureş (8), dar despărţite de golaveraj.

Aproximativ 25.000 de bilete pentru derby-ul Steaua - Dinamo se vânduseră până la ora 14.00. Organizatorii speră ca până la ora de start (21:00) să mai vândă câteva mii de bilete, astfel că în această seară pe Arena Naţională sunt aşteptaţi circa 30.000 de suporteri.

Conducerea Stelei a decis să le interzică suporterilor marii rivale să afişeze o coregrafie în tribune. Este o sancțiune pentru farsa pe care fanii dinamoviştilor le-au jucat-o steliştilor la meciul cu Manchester City.

Echipele probabile pentru „Derby de România”

Steaua 4-2-3-1: Niţă - Enache, Tamaş, Mitrea, Momcilovic - Achim, Boldrin (Bourceanu) - Popa, Stanciu, Hamroun – Tănase.

Dinamo 4-3-3: Brănescu - Romera, Nedelcearu, Mevlja, Filip - Hanca (Şerban), Busuladzic, Palic - Rotariu, Gnohere, Lazăr.