Foto | Conspirație: „Doar Dinamo Bucureşti!” a apărut în tribuna a doua la meciul Stelei cu City

Data publicării:
dinamo

„Doar Dinamo Bucureşti” a fost mesajul postat de suporterii Stelei pe toată lungimea tribunei secunde, la partida cu City, din play-off-ul Champions League. Acesta a stârnit deja o serie de polemici pe reţelele de socializare, fiecare parte având o altă explicaţie pentru evenimentul produs, scrie digisport.ro.

dinamo

Fanii lui Dinamo susţin că au dat încă o dată dovadă de inventivitate şi au reuşit să coordoneze toată tribuna stelistă astfel încât să realizeze o coregrafie bazată pe mesajul dorit de ei. Concret, varianta lui Dinamo ar reprezenta o adevărată umilinţă pentru rivali, o iniţiativă unică în peisajul ultras de la noi din ţară.

„Câinii” au mai reuşit să strecoare, în urmă cu mai mulţi ani, la un derby, un mesaj în Peluza Stelei, însă acela nu a avut nici pe departe impactul de astăzi.

De partea cealaltă roş-albaştrii s-au apărat, susţinând că mesajul coregrafiei este realizat de ei şi reprezintă o ironie la adresa unei campanii lansate astăzi în Stefan cel Mare: „Doar Dinamo!”.

În minutul 10, fanii au fost rugaţi de crainicul stadionului să dea jos vestele primite prin care se forma sloganul „Doar Dinamo Bucureşti”.

Indiferent de care variantă este cea reală, un lucru e cert: unicul derby a început! Steaua - Dinamo se joacă sâmbătă, de la ora 21:00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri