Galerie Foto „O surpriză, un şoc, o nebunie”. Emmei Răducanu nu-i vine să creadă că este în finala US Open. Cel mai mare succes de până acum

Data actualizării: Data publicării:
Emma Răducanu
Emma Răducanu, US Open FOTO: Profimedia Images

Emma Răducanu - britanica cu origini române - prima jucătoare venită din calificări care accede într-o finală de Mare Şlem, s-a declarat uluită de performanţa reuşită la actuala ediţie a turneului US Open, pe care a calificat-o drept „o surpriză, un şoc, o nebunie”.

„Sincer, nu-mi vine să cred”, a spus după partidă Emma Răducanu, în vârstă de 18 ani, ocupanta locului 150 în clasamentul WTA înaintea acestei competiţii, după victoria în două seturi, 6-1, 6-4, obţinută în faţa grecoaicei Maria Sakkari, în semifinala disputată joi pe terenul Arthur Ashe de la Flushing Meadows.

Emma Răducanu, US Open FOTO: Profimedia Images
Emma Răducanu, US Open FOTO: Profimedia Images

Ea se va lupta sâmbătă pentru trofeu cu canadianca Leylah Fernandez (78 WTA), care tocmai a împlinit 19 ani şi care a provocat senzaţie în această săptămână, eliminând trei jucătoare din Top 5 mondial, în special pe campioana en titre de la US Open, Naomi Osaka, în turul al treilea, după ce japoneza s-a aflat la un moment dat la doar două puncte distanţă de victorie.

Duelul dintre Emma Răducanu şi Leylah Fernandez va fi primul dintre două adolescente în finala unui turneu major, după cel de la US Open 1999, câştigat de americanca Serena Williams la vârsta de 17 ani, în faţa elveţiencei Martina Hingis (18 ani la momentul respectiv).

„Pentru mine, înseamnă mult să fiu aici, în această postură. Evident, am vrut să joc în Marele Şlem, dar nu ştiam dacă se va întâmpla atât de repede. Deci, faptul că mă aflu în finală, în acest moment al carierei mele, m-a lăsat fără cuvinte”, a adăugat britanica.

Emma Răducanu are tată român, mamă chinezoaică, s-a născut în Canada și trăiește la Londra

Emma Răducanu a crescut la Londra, unde trăieşte în prezent, însă ea s-a născut în Canada, dintr-un tată român şi o mamă chinezoaică, despre care spune că i-a „insuflat de la o vârstă fragedă munca şi disciplina”.

De asemenea, ea afirmă că a avut-o ca model în cariera sa pe fosta jucătoare chineză Li Na, „o competitoare acerbă”. „Îmi amintesc că am văzut-o învingând-o pe italianca Francesca Schiavone în finala de la Roland Garros, în 2011. A fost într-adevăr un meci lung şi dificil. Însă forţa mentală şi rezistenţa pe care le-a arătat în acel joc mi-au rămas şi astăzi în minte”, a explicat britanica.

De la debutul actualei ediţii a US Open, Emma Răducanu a reuşit o serie de performanţe istorice. Nemulţumită să fie doar cea mai tânără finalistă la un turneu major, de la victoria Mariei Şarapova în turneu de la Wimbledon, în 2004, când rusoaica avea doar 17 ani, Emma Răducanu ar putea deveni prima câştigătoare a US Open care nu pierde niciun set pe parcursul turneului, după Serena Williams în 2014.

De menţionat că cel mai mare succes de până acum al Emmei Răducanu este titlul cucerit în turneul ITF de la Pune (India), dotat cu premii de 25.000 de dolari, obţinut în 2019.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri