Sari la conținut

Jocurile Olimpice | Marian Drăgulescu s-a calificat în finală la sărituri, iar Andrei Muntean la paralele

 

Foto: Gulliver/GettyImages 

Marian Drăgulescu a concurat la doar trei aparate - bară fixă, sol şi sărituri - reuşind doar o calificare în finală, la sărituri (locul 5), în timp ce Andrei Muntean a luat startul la toate cele şase aparate, sperând şi într-o calificare la individual-compus, dar a obţinut-o doar la paralele (locul 8), scrie News.ro.

Notele obţinute de gimnaştii tricolori sunt următoarele:

Marian Drăgulescu - bară fixă 12,166, sol 12,800, sărituri 15,283 (15.133 prima sărituri şi 15,433 cea de-a doua);

Andrei Muntean - paralele 15,466, bară fixă 13,833, sol 13,733, cal cu mânere 12,500, inele 13,700, sărituri 14,483.

În clasamentul la individual-compus, Andrei Muntean a fost pe locul 36 (83,865 puncte), ratând calificarea în finală.

Gimnastica masculină românească este reprezentată la Rio doar de Marian Drăgulescu şi Andrei Muntean, după ce echipa a ratat calificarea la turneul preolimpic.

Drăgulescu s-a calificat individual încă de la CM din 2015, fiind medaliat cu argint la sărituri, iar Muntean a fost ales de FRG pentru singurul loc alocat României.

În finala masculină pe echipe, programată în 8 august, s-au calificat China, SUA, Rusia, Japonia, Marea Britanie, Brazilia, Ucraina şi Germania.

Finala la individual-compus va avea loc în 10 august, iar cele pe aparate între 14-16 august.

Duminică va intra în calificări şi gimnasta Cătălina Ponor, de asemenea singura reprezentantă a României în competiţia feminină, după ce echipa a ratat calificarea la Jocurile Olimpice.

Citiți și Jocurile Olimpice. Programul de duminică al sportivilor români